Ministerul Agriculturii a alocat 760 de milioane de euro pentru exploataţii agricole. Cum au fost împărţite fondurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR) a alocat 760 de milioane de euro pentru exploataţii agricole, sumă ce va fii direcţionată către ferme în perioada de tranziţie 2021- 2022, a declarat, joi într-o conferinţă de presă, ministrul Adrian Oros.

"Pentru măsura ”4.1 Investiţii în exploataţii agricole”, mai ales pentru integrarea producţiei în fermă, pentru procesare şi depozitare, am alocat o sumă de 760 de milioane de euro pentru perioada 2021- 2022. Dacă facem o comparaţie cu suma alocată acestei măsuri în perioada 2014-2020, care este de 874,8 milioane de euro, noi spunem că este o sumă ambiţioasă, dar necesară, tocmai pentru a încerca să corectăm acel deficit al balanţei comerciale care în ultimii ani creşte ", a afirmat Adrian Oros, potrivit News.ro.

Potrivit ministrului, alocarea maximă pe proiect va fi de 1,5 milioane de euro, pentru ferme zootehnice, legume în spaţii protejate.

Acesta a precizat că, în cadrul acestei măsuri, suma de 760 de milioane de euro a fost împărţită în mai multe componente: achiziţii simple de utilaje agricole şi de irigaţii la nivelul fermelor - 125 de milioane de euro, condiţionarea şi procesarea în fermă pentru sectorul vegetal - 55 milioane de euro şi zootehnic - 55 de milioane de euro.

De asemenea, pentru achiziţia de utilaje pentru tinerii fermieri au fost alocate 75 de milioane de euro, pentru investiţii în ferme zootehnice, producţie primară şi marketing - 240 de milioane de euro şi 60 de milioane pentru zona montană.

Investiţiile în ferme legumicole, inclusiv în spaţii protejate vor fi de 100 de milioane de euro iar pentru condiţionarea şi procesarea în ferme în domeniul legumicol vor fi allocate fonduri de 50 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite