S-a decis: consorţiul Morgan Stanley-Raiffeisen Capital&Investment va intermedia listarea Hidroelectrica pe bursele de la Bucureşti şi Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de energie din România
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de energie din România

Asocierea dintre Raiffeisen Capital&Investment şi Morgan Stanley va intermedia oferta prin care Hidroelectrica vrea să vândă 15% din acţiuni şi să se listeze la bursă, fiind desemnat luni câştigătorul licitaţiei pentru selecţia intermediarului, potrivit unui comunicat al Departamentului pentur Energie.

Comisia de selecţie a intermediarului listării Hidroelectrica a cerut vineri brokerilor înscrişi la licitaţie să depună oferte financiare îmbunătăţite, respectiv comision de sub 0,96%, nivelul minimul cerut de un participant.

Întrucât a fost o diferenţă de peste 15% între comisionul minim şi cel maxim, brokerilor li s-a permis să îşi îmbunătăţească ofertele, potrivit unor surse citate de Mediafax. 

Asta a însemnat că brokerii a trebuit să ceară un comision mai mic decât minimul cerut iniţial. Cel mai mic comision prezentat vineri a fost de 0,96% din valoarea ofertei, iar maximul a fost de circa 3%.

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, declara recent, pentru „Adevărul“, că Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate în luna iunie, atât pe bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Raportat la valoarea acţiunilor evaluate de Fondul Proprietatea la Hidroelectrica, oferta pentru vânzarea pachetului de 15% din acţiunile Hidroelectrica ar fi de aproximativ 1,5 miliarde lei (332 milioane euro). În aceste condiţii, aceasta ar fi a doua mare ofertă ca mărime din istoria Bursei de la Bucureşti, după oferta Romgaz. 

Statul deţine 80% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea are restul de titluri.

Listare amânată de mai multe ori

Listarea producătorului de electricitate a fost convenită de guvern cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, însă a fost amânată de mai multe ori. Hidroelectrica a fost în insolvenţă timp de un an, între iunie 2012 şi iunie 2013).

Hidroelectrica înregistra în primele 11 luni ale anului trecut un profit de 900 milioane lei, echivalentul întregului câştig realizat în ultimii 11 ani.

Compania are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW şi operează marea majoritate a hidrocentralelor din ţară. Compania produce cea mai mare cantitate de energie din ţară şi realizează cam 80% din serviciile de echilibrare.

Mai puteţi citi:

Salariaţii Hidroelectrica vor putea cumpăra 10% din acţiunile nou emise la majorarea de capital

Salariaţii, conducerea şi pensionarii din Hidroelectrica vor putea cumpăra până la l0% din acţiunile nou emise în urma majorării de capital prin care statul vizează plasarea pe piaţa de capital a unui pachet de 15% din titlurile producătorului de electricitate.

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor vinde la preţ reglementat până la 50% din producţie, pentru ca populaţia să aibă preţuri „rezonabile“

Companiile de stat Hidroelectrica şi Nucleareletrica vor vinde la preţuri reglementate până la 50% din energia livrată, respectiv cel mult 40%, pentru menţinerea unor preţuri „rezonabile“ la consumatorii casnici, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

George Cristodorescu, fost director în E.ON România, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica George Cristodorescu, director general adjunct în cadrul E.ON România până în luna septembrie, a fost numit marţi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, se arată într-un comunicat transmis de producătorul de energie şi citat de Mediafax.

Electrica şi Hidroelectrica vor fi listate şi ele la Londra

Electrica, Hidroelectrica, dar şi o serie de alte companii, ar putea fi listate anul viitor pe bursa londoneză, asemenea Romgaz, a declarat premierul Victor Ponta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite