Investiţii

articolul anterior articolul urmator

Pamântul, non-problema României

1
13 Feb 2013 10:49:01
Cristian Unteanu

După cum învăţam odinioară în manualele şcolare de sorginte comunistă, pământul României este una dintre marile avuţii naţionale. Bogat, permiţând culturi dintre cele mai diverse, uşor de lucrat, cu zone întinse cu cernoziom etc, etc.

Bănuiesc că aceste date nu s-au schimbat, după cum nu s-a modificat nici faptul că aproximativ 40% din populaţie trăieşte în zone rurale. Ceea ce însă este acum evident, din ce în ce mai întrisător de evident, este că ponderea agriculturii de subzistenţă, în loc să scadă aşa cum ne-am imaginat în primele proiecţii de după Revoluţie, creşte îngrijorător.

Lucrurile sunt foarte complicate şi asta pentru că, în brambureala politică naţională, nu se bagă de seamă că nici acum nu avem un cadastru naţional care să prezinte cu exactitate, în raport cu normele europene, care este situaţia proprietăţilor agricole, natura şi gradul lor de folosire. Îmi aduc aminte de declaraţia triumfătoare a pe atunci doamnei ministru Elena Udrea, în 2011, care promitea că, în anul următor, se va începe lucrul la Cadastrul Naţional, trecut proaspăt în subordinea domniei-sale, ba chiar anunţat ca primul exemplu de parteneriat public-privat.

De atunci, linişte. Liniştea aceea pe care o cunoaştem atât de bine când politica e mai importantă decât realitatea şi altele sunt bătăliile care fac deliciul audienţei, mult mai uşor de rezolvat cu promisiuni demagogice sau o înjurătură neaoşă. Între timp, curg pe lângă noi, indiferenţii, posibilităţile de accesare a fondurilor europene din zona agriculturii, bazate pe existenţa unei logici europene care, de decenii, a pus în aplicare o serie de principii simple care şi-au dovedit eficienţa. Simple deoarece foarte logice, cum ar fi cel al reunirii terenurilor în sisteme cooperatiste de exploatare, lucru sugerat odată de Ion Iliescu,  prin anii ’90, respins cu indignare sau trimis în deriziune ca o emanaţie a post-comunismului.

Ideea însă funcţionează excelent în ţări mari producătoare agricole, fiind formula prin care oamenii pot crea şi dispune mult mai uşor de un fond de utilaje competitive, pot achiziţiona tot ceea ce este necesar întreţinerii culturilor, lucru imposibil pentru micul producător individual, cel care ară acum pământul în multe zone din România folosind vaca de lapte pusă la plug...imagine a sărăciei absolute, aşa cum o descriau romancierii noştri la început de secol XX. Un alt argument este că, logic, membrii acestor cooperative agricole au un acces cu mult mai uşor la creditele bancare specializate, asta în condiţiile în care există bănci care au departamente întregi dedicate acestui tip de operaţiuni, finanţând cumpărarea de utilaje sau/şi achiziţionând producţia în avans în funcţie de studiile şi proiecţiile privind cererea pe piaţa naţională sau mondială.

De ani de zile se vorbeşte despre necesitatea unei Bănci de credit agricol în care statul să se implice în ideea relansării unui sector ce ţine de siguranţa şi supravieţuirea naţională, oferind credite majore pe termen lung sau foarte lung, favorizând astfel atât de necesara prezenţă a unor tineri fermieri care au nevoie de o dublă certitudine: pe de o parte, stimulentul imediat, acele subvenţii directe asigurate de finanţările europene, dar şi de posbilitatea de a achiziţiona acel minim de utilaje, acum atât de scumpe încât sunt în afara posibilităţilor lor.

Prioritatea absolută a României ar trebui să fie repunerea în circuitul productiv a zonelor lăsate în paragină, multe şi de ani de zile, acoperite de buruieni, teren sărăcit sau otrăvit care necesită acum investiţii importante şi, înainte de toate, o gândire organizaţională bazată pe o viziune pe termen lung, agreată de clasa politică şi asumată ca atare.

Proiectul agricol naţional ar trebui să intre în regim de urgenţă în dezbaterea tuturor factorilor de decizie şi, poate, vom avea şansa să revitalizăm un sector amplu al societăţii, cel care acum este afectat de o sărăcie care se cronicizează. Sigur că există excepţii, dar cu 40% din populaţie care trăieşte în zonele rurale, nu pe excepţii ne putem baza. Mai ales că, aşa cum ştim, aceste zone au fost cumplit afectate de aşa-zisele măsuri de urgenţă pentru salvarea economiei naţionale, atunci când au fost desfiinţate în atâtea localităţi dispensarele comunale, şcoli sau poliţia rurală...Avem bogăţia pământului, de ce ne batem joc de ea?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Filon Aurel
13.02.2013, 14:07:21

Cristian Unteanu:deveniti din ce in ce mai acid si mai respectabil!In curind o sa-mi dati dependenta de articolele d-voastra!Sunt adeptul ideilor de cooperatie ce exista si in perioada interbelica(sistemul-cooperatist-prin-care-a-crescut-romania-interbelica-poate-fi-reinviat-și-adaptat-la-conditiile-actuale) mai ales ca in Franta,agricultura cooperatista este o forta!

Modifică Setările