Prima „autostradă nemţească” din România va fi dată în folosinţă înainte de Crăciun. Cum arată şantierul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Autostrada nemţească”, Foto: Captură Video, Facebook Ionel Scrioşteanu
„Autostrada nemţească”, Foto: Captură Video, Facebook Ionel Scrioşteanu

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu, a transmis în această săptămână că înainte de 20 decembrie se va putea circula pe drumul de intrare în ţară, dinspre Bulgaria (Drum de Legătură DN5 – Şoseaua de Centură – Pod Prieteniei).

„Înainte de 20 decembrie vom circula pe drumul de intrare în ţară, dinspre Bulgaria (Drum de Legătură DN5 – Şoseaua de Centură – Pod Prieteniei). Încă o lucrare pe care am început-o în 2020 şi pe care o dăm în folosinţă înainte de termen.”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, s-au finalizat terasamentele şi se lucrează la aşternerea straturilor de asfalt pe zona giratoriului din proximitatea punctului vamal Giurgiu. În acelaşi timp se amplasează parapetul median şi se montează sistemul anti-orbire. 

Ionel Scrioşteanu a mai precizat că săptămâna viitoare vor fi realizate marcajele rutiere şi semnalizarea verticală. 

„Este prima „autostradă nemţească” din România, un drum expres realizat din beton rutier, care s-a aşternut prin turnare continuă. S-au turnat până la 1.300 de mc de beton pe zi, astăzi fiind gata toţi cei 33.700 de mc ai drumului”, a explicat secretarul de stat.

Sursa citată a mai transmis că drumul de legătură DN 5 km 60+500 – Şoseaua de Centură – Pod Prieteniei km 61+400, în lungime 5,72 km, are scopul de a asigura conexiunea rutieră între DN5 si punctul de trecere a frontierei Giurgiu. 

Acesta se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecţie giratorie şi continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 şi DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. 

„Drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, fiind executat la 4 benzi, două pe fiecare sens, cu aceeaşi structură ca a variantei ocolitoare”, a mai scris Ionel Scrioşteanu.

Acesta a oferit şi un scurt istoric al drumului.

- 28 octombrie 2020 Start lucrări 

- 21 octombrie 2020 A fost dat ordinul de începere a lucrărilor 

- 20 octombrie 2020  A fost emisă autorizaţia de construire 

Antreprenorul este SC PORR CONSTRUCT, iar valoarea contractului este de 106,6 milioane de lei, fără TVA. Durata execuţiei obiectivului, conform contract, era de 18 luni. Finanţarea lucrării este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

VIDEO

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite