Investiţii

articolul anterior articolul urmator

Răzvan Cuc: Tarom va schimba avioanele vechi ATR cu unele noi identice. Achiziţia se face în sistem buy-back

2
21 Jun 2019 18:11:06
Autor: Afrodita Cicovschi

Conducerea Tarom a fost mandatată joi de acţionarul majoritar să achiziţioneze un număr de nouă aeronave noi de tipul ATR, care vor înlocui cele 9 avioane ATR vechi ale companiei, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Ieri, la nivelul Ministerului (Transporturilor, n.red.) acţionarul majoritar (al Tarom, n.red.) a luat decizia mandatării conducerii Tarom să semneze un memorandum privind achiziţionarea unui număr de 9 aeronave noi în sistem de buy-back. Astfel, se vor înlocui avioanele ATR 42-500 care au un număr de 48 de locuri cu avioane noi, de tipul ATR-72, care vor avea un număr de 72 de locuri. Practic vom înlocui avioane care au o vechime de 20-22 de ani cu avioane noi", a afirmat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.
 
Acesta a explicat că în prezent Tarom deţine, pe lângă cele 7 aeronave ATR-42, şi 2 aeronave ATR-72, iar toate vor fi înlocuite.
 
"Cele două aeronave ATR-72 erau ţinute mai mult la sol. Toată flota se schimbă, deci toate cele nouă avioane. Livrarea lor va începe cu data de 1 octombrie. Vor fi aduse gradual, (unul, n.red.) pe 1 octombrie, pe 1 noiembrie, două în decembrie, unul în februarie, două în martie şi două până la sfârşitul anului 2020", a precizat Răzvan Cuc.
 
Flota de avioane ATR, deţinută de Tarom, are peste 19 ani vechime, potrivit directorului companiei, Mădălina Daniela Mezei.
 
În prezent, există circa 1.500 de avioane ATR la nivel global, operate de circa 200 de linii aeriene, scrie news.ro. Potrivit informaţiilor existente în piaţă, preţul unui astfel de aparat este de circa 26 milioane dolari.
 
Ministrul Transporturilor a susţinut că aeronavele noi ATR sunt cele mai ecologice de pe piaţă.
 
"Sunt avioane cu cele mai moderne echipamente de navigaţie, care răspund cerinţelor de echipare ce vor deveni obligatorii din iunie 2020. Este primul avion european capabil de aterizare cu mijloace de bord independente şi de mare precizie în condiţii de vizibilitate redusă. Cabina de pasageri este modernizată, scaune moderne, nivel de zgomot redus, este cel mai ecologic din punct de vedere al noxelor emise. Capacitatea de depozitare a bagajelor de mână este mult mărită faţă de capacitatea actuală a ATR", a enumerat Răzvan Cuc.
 
El a spus că noile aeronave nu vor necesita personal suplimentar sau calificare suplimentară.
 
"Fiind vorba de acelaşi tip de aeronavă, nu va fi nevoie de personal suplimentar sau de calificare suplimentară pentru acest tip de aeronavă. Un lucru foarte important este următorul fapt: aceste avioane ATR care sunt acum în flota Tarom sunt avioane care ar fi necesitat reparaţii capitale pentru a putea zbura în continuare. Aducând noile avioane, care au garanţie de până la 5 ani, nu vor fi necesare costuri suplimentare, fiind avioane noi. Primul ATR-42 a intrat în flota Tarom în 1997, deci vorbim de aeronave cu o vechime mai mare de 20-22 de ani", a adăugat ministrul Transporturilor.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Ghe Stoian
21.06.2019, 19:46:18

Ai parai in portofel, cuce ?

Andreea LS
14.07.2019, 00:34:52

Era si momentul, prea erau cazaturi avioanele astea, un risc mult prea mare. Oricum le-au folosit de au scos profit garla!