Să ne vindem sau nu pământul?

Terenurile agricole din România, vizate de străini FOTO Adevărul

În ultimele zile, Legea privind vânzarea terenurilor agricole a generat discuţii aprinse la nivelul opiniei publice. Spiritele s-au inflamat mai ales după ce în presă a fost strecurată informaţia despre un aşa-zis plan al autorităţilor ungare de a facilita cumpărarea de terenuri agricole din România.

Vestea s-a disipat rapid pe spaţiul public şi a amplificat temerea că România ar putea fi cumpărată, metru cu metru, de adversarii săi externi. Pe acest fundal emoţional, au început să se facă, mai ales la nivelul mass-media, tot felul de speculaţii legate de pierderea suveranităţii statului român, iar unii lideri politici au simţit nevoia să se poziţioneze pe acest subiect care poate deveni fierbinte în următoarea perioadă.

De ce spun asta? Pentru că, dincolo de intenţia de liberalizare a pieţei funciare din România, rămâne suspiciunea că această măsură va duce la pierderea unor drepturi din partea românilor şi la slăbirea statului român. Problema merită să fie privită într-un context mai larg, mai ales că subiectul în sine ar putea genera două efecte strategice pentru societatea românească.

Primul, ţine de imaginea Uniunii Europene în România. Nu ştiu câtă lume a remarcat acest lucru, dar discuţia despre liberalizarea pieţei funciare este de natură să genereze o decredibilizare a Uniunii Europene. Mai ales în actuala încadrare a dezbaterii, mesajul latent care se duce către marele public este acesta – din cauza alinierii la tratatele şi cerinţele UE, România este pe cale să-şi piardă o parte din independenţa sa teritorială. Or, această concluzie nu face decât să mai pună o piatră la temelia euroscepticismului din România, amplificat în ultimii ani de efectele crizei economice. Avem de câştigat de pe urma creşterii numărului euroscepticilor? Fireşte că nu.

Al doilea efect ţine de modernizarea agriculturii româneşti. S-a tot vorbit despre marele potenţial pe care îl are agricultura românească, iar vizita premierului chinez ne-a arătat că am putea avea şi pieţe de desfacere pentru producţia noastră agricolă. Acum, când acest potenţial ar putea să fie pus în valoare, discuţia pe marginea vânzării terenurilor agricole riscă să ne împingă într-o retorică de tip ”nu ne vindem ţara”. Or, ştim foarte bine că şi dacă am vrea să o vindem în momentul de faţă, nu am putea să o facem din simplul motiv că majoritatea terenurilor din România sunt fărâmiţate. Din acest punct de vedere, liberalizarea pieţei funciare, dincolo de temerile patriotarde, poate avea un efect stimulator pentru unificarea parcelelor agricole şi pentru realizarea unei agriculturi performante. Pentru că nimeni nu este naiv să creadă că cineva din UE ar fi interesat să cumpere terenuri agricole în România doar de amorul artei. Este limpede că persoanele care vor veni să cumpere terenuri în România o vor face pentru a realiza produse agricole.

Sigur, sunt conştient de faptul că avem nevoie de măsuri inteligente pentru a securiza potenţialele pericole în achiziţia terenurilor agricole. Dar mai ales, pentru a securiza locurile de muncă din agricultură. Iar aici, cred că avem nevoie nu de discuţii despre cui să vindem sau nu pământul, ci de măsuri care să stimuleze producţia agricolă şi, în acest fel, creşterea economică. Anul 2013, în care agricultura a jucat rolul unui motor economic ne-a arătat, o dată în plus, cât de important poate deveni acest sector pentru dezvoltarea noastră ca ţară.