Sorin Grindeanu a anunţat când vor începe lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Ploieşti - Buzău. Când ar urma să fie gata şi cât va costa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat marţi când vor începe lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Ploieşti - Buzău, contract în valoare de 1,46 de miliarde de lei fără TVA.

„Din 22 august începe construcţia pe Lotul 1 al autostrăzii Ploieşti – Buzău!

CNAIR a dat astăzi Ordinul de începere a lucrărilor pe lotul Dumbrava – Mizil, cu o lungime de 21 de km.

Asocierea de constructori români şi italieni are la dispoziţie 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor care includ 14 poduri şi un pasaj cu lungimea de 550 m.

Contractul are o valoare de 1,46 de miliarde de lei (fără TVA) şi este  finanţat prin PNRR.

Autostrada Ploieşti-Buzău este prima secţiune a Autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia şi Moldova (A7)”, a scris ministrul Transporturilor.

Şa 20 iulie, ministrul Transporturilor anunţa că s-a emis ordinul de începere pentru construirea primilor 28,35 de kilometri ai Autostrăzii A7, pe lotul Mizil – Pietroasele, din tronsonul Ploieşti – Buzău. Lucrările ar urma să înceapă pe 11 august 2022.

Asocierea româno – bulgară SC CONI SRL – TRACE GROUP are la dispoziţie 20 de luni şi peste 1,24 miliarde de lei (fără TVA) pentru a construi acest lot, care include 20 de poduri, a anunţat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Lotul Mizil – Pietroasele este primul din cele 13 loturi ale A7 (Autostrada Moldova) care vor fi construite între Ploieşti şi Paşcani (320 kilometri) prin finanţare asigurată din PNRR. Contractul pentru construcţia lotului a fost semnat pe 7 iunie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis spre validare documentaţiile pentru atribuirea contractelor necesare construcţiei celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Paşcani, cu o lungime de 77,39 kilometri.

Lotul 1 (30,3 kilometri), cuprins între Săuceşti (Bacău) şi Trifeşti, are o valoare estimată de 2,04 miliarde de lei (fără TVA), execuţia lotului 2 (18,99 kilometri), cuprins între Trifeşti şi Gherăieşti, este estimată la 1,60 miliarde de lei (fără TVA), iar lotul 3 (28,09 kilometri), cuprins între Mirceşti şi Paşcani, are o valoare estimată de 2,21 miliarde de lei (fără TVA).

Constructorii care vor câştiga aceste contracte trebuie să finalizeze lucrările în cel mult 30 de luni, potrivit CNAIR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite