Superbet aduce bani româneşti la bursă şi plănuieşte să se extindă, atât în ţară, cât şi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
superbet bvb foto agerpres

Operatorul de jocuri de noroc Superbet Betting & Gaming a listat, miercuri, pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), o emisiune de obligaţiuni cu care plănuieşte să dezvolte operaţiunile din România. Planurile companiei privesc, însă, şi extinderea operaţiunilor în Polonia şi Marea Britanie.

Obligaţiunile negarantate, în valoare totală de aproximativ 9,7 milioane lei sunt denominate în lei, au fost emise în ianuarie 2017 cu scadenţa în anul 2020 şi au o rată fixă a dobânzii de 12% pe an. Aceasta este cel de-al doilea plasament al grupului, primul având loc la sfârşitul anului 2015, când au fost aduse la cota pieţei AeRO obligaţiuni ale companiei care operează spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea agenţiile, Advanced Retail Systems.

Banii atraşi acum provin exclusiv de la investitori români, 58 la număr.

„Superbet reuşeşte prin acest al doilea plasament să atragă bani de la investitori români, bani care vor rămâne în România pentru că vor fi folosiţi pentru dezvoltarea operaţiunilor din România”, a declarat Vlad Ardeleanu, directorul general al operaţiunilor multibrand Superbet.

La ce vor fi folosiţi banii

Potrivit companiei, banii vor fi investiţi atât în extinderea afacerii de retail – agenţii noi de pariuri, cât şi pentru impulsionarea business-ului online aflat încă la început. În mediul online, cea mai mare parte a banilor sunt direcţionaţi către dezvoltarea de tehnologie avansată.

„Aceşti bani pe care i-am ridicat în lunile trecute urmează să fie orientaţi către investiţii în tehnologie avansată, pentru dezvoltarea businesului pe online şi dezvoltarea selectivă a agenţiilor de pariuri în România”, a spus Ardeleanu.

De asemenea, şi în afară ţării „grupul are planuri de dezvoltare destul de serioase”, după cum a precizat Ardeleanu. Potrivit acestuia, începând cu acest an, grupul de firme Superbet a construit o infrastructură de afaceri în Polonia, urmând ca până la sfârşitul anului să obţină de la instituţiile abilitate acreditarea şi toate licenţele pentru desfăşurarea activităţii.

Totodată, grupul are în vedere lansarea unui business global cu baza în Marea Britanie şi cu crearea produsului în Gibraltar.

Al doilea plasament al companiei

Acesta este cel de-al doilea plasament realizat de Superbet pe AeRo. Prima rundă de emitere de obligaţiuni a avut loc în 2015, din partea companiei care operează spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea agenţiile, Advanced Retail Systems.

„Acest al doilea plasament denotă corecta orientare către dezvoltare şi ivnestiţii pe care o are compania, denotă încrederea pe care investitorii continuă să o aibă în performanţa financiară a grupului de firme şi arată totodată transparenţa şi guvernanţa corporativă corectă pe care reuşeşte să o facă Superbet într-o industrie care nu întodeauna are cea mai mare deschidere, cea mai mare transparenţă sau cel mai bun PR. Suntem aici pentru a schimba acest lucru”, a mai spus Ardeleanu.

El a precizat că „în funcţie de adâncimea afacerii, ne propunem şi să revenim”.

„Este a şasea emisiune de obligaţiuni listată pe piaţa AeRO şi a patra din acest an la BVB. Ne dorim ca admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor corporative emise de Superbet la Bursa de Valori Bucureşti să fie un exemplu pentru alte companii, indiferent de domeniul de activitate. Diversitatea este cuvântul cheie pe bursă şi avem încredere că mediul de afaceri românesc va începe să privească cu mai multă atenţie spre piaţa de capital”, a spus Daniela Şerban, directorul IR & PR al BVB.

Superbet Betting & Gaming S.A. este unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc şi pariuri din România cu aproape 1.800 de salariaţi şi cu peste 600 de locaţii (agenţii) în care oferă servicii de pariuri şi loterie, jocuri virtuale şi peste 2.000 de jocuri mecanice (slot machines).

Profitul net al emitentului a crescut cu 270% în anul 2016 faţă de anul 2015 şi a depăşit 27 de milioane de lei, conform memorandumului de admitere la tranzacţionare. Principalele investiţii aprobate de către managementul companiei pentru anul 2017 vizează extinderea zonală a societăţii prin deschiderea de noi puncte de lucru astfel încât până la finalul acestui an să ajungă să opereze un număr de 670 de agenţii. Investiţiile programate vor fi realizate din reinvestirea profitului înregistrat în anii precedenţi şi din împrumuturi atrase, inclusiv emisiuni de obligaţiuni. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite