Electricitatea din surse regenerabile (fotovoltatice şi eoliene) este cea mai
ieftină sursă de energie electrică în majoritatea ţărilor europene iar trendul
de scădere a preţurilor, mai ales pentru energia solară, va continua în anii
următori datorită inovaţiei în domeniu şi a unei mai mici utilizări a
capacităţilor de producţie de panouri din China pentru a servi cererea internă.
Energia eoliană şi cea
solară sunt cele mai ieftine surse de energie pe care România le
poate construi, chiar şi atunci când costurile cu integrarea, estimate la 5-15
EUR/MWh ar fi luate în calcul. Figura 1 arată estimările (fără costurile de
sistem) pentru România a costurilor de producţie din centrale electrice noi.
Nicio tehnologie nu poate concura în momentul de faţă cu energia regenerabilă,
în România.
Sursa : Calcule proprii pe baza datelor IRENA, Bloomberg New Energy Finance si NBB Renewables
Cărbunele
este ţinut artificial în viaţă cu ajutorul subvenţiilor generoase, iar gazul va
avea soarta cărbunelui în maxim 10 ani, odată cu creşterea preţului
certificatelor de emisii de carbon, creşterea ambiţiilor climatice a Uniunii
Europene şi mai ales maturizarea politică a unei generaţii europene de cetăţeni
cu toleranţă redusă pentru energia fosilă. La nivel global, aproape jumătate
din flota de centrale pe baza de cărbune operează pe pierderi, urmând că
numărul să crească până la aproape două treimi până în 2040. În Uniunea
Europeană, peste 70% din centralele pe baza de cărbune operează pe pierdere (sursa).
România e deja atinsă de febra din domeniul
energiei regenerabile având în vedere numărul de proiecte vehiculate şi a încercărilor
repetate de a relansa contractele bilaterale pe termen lung în domeniul
vânzării de energie electrică. Astfel, România e pe cale să repete câteva
greşeli făcute în trecut atunci când va alege cum să introducă în sistem noile
capacităţi de energie regenerabilă.
Aprobarea contractelor bilaterale pe termen
lung, pe lângă riscul extrem de mare a fraudării producătorilor clasici de
energie electrică, va produce câteva proiecte de energie regenerabila mamut, de
câteva sute de MW care vor fi localizate în una-două regiuni ale ţării şi care
vor creşte costurile de sistem şi vor fragiliza sistemul energetic naţional,
cel mai probabil urmând ca cetăţenii să plătească factura de integrarea a
noilor capacităţi în sistem.
În consecinţă, statul român trebuie să evite
un asemenea scenariu datorită implicaţiilor sale economice nefaste. În schimb,
statul român va trebui să accepte realitatea că energia regenerabilă este cea
mai ieftină sursă de electricitate la ora actuală şi că trebuie să permită
instalarea a cel puţin 2000 - 3000 MW de energie regenerabilă distribuită în
toată ţară, în mare parte fotovoltaice, în capacităţi de maxim 20-30 MW per
proiect.
În felul acesta, costurile de integrare în
sistem vor fi mult mai scăzute, iar beneficiile noului val de proiecte vor fi
răspândite pe întreg teritoriul ţării, nu doar în una două zone selecte. Finalmente,
proiectele mamut de genul celui vehiculat de către guvernul Olandei prin care
România ar trebui să găzduiască 1000 MW de regenerabile care să fie contabilizate
în dreptul Olandei ar trebui respinse din start ca fiind profund nerealiste şi
cu consecinţe nefaste asupra dinamicii pieţei de electricitate din România.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Intreb si eu trei zile la rind pe timp de iarna nu bate nici vint si sint norri....cine acopera consumul?
Panourile fotovoltaice produc energie si cind sunt nori....mai putin dar produc.....cum acoperi consumul ...? prin abilitate...importi...iti permiti 3 zile ...sau hidro...sau nuclear...sau pleci in vacanta 3 zile si nu ai nevoie de consum acasa....Sti ca in 3 zile de craciun in Bucuresti consumul de energie electrica scade interesant de mult....Ai aflat oare ca sunt regiuni pe glob care au surplus de energie regenerabila ....? Ce mesaj a transmis autorul....? la nivel de tara strategia pentru viitor este ca investitia pe termen lung pentru producerea energiei electrice cel mai ieftin este eolian ...voltaice...etc. Stii am vazut cu ochii mei oameni care munceau in 3 schimburi sa extraga carbune din subteran...munca in conditii de sclavie...plamini varza....praf si in gaura curului...afara vagoane incarcate cu carbune kilometri ...La Isalnita depozite cit vezi cu ochii pline cu carbune...pe urma dupa ardere cenusa mii de tone....care trebuie carate si duse dracu stie pe unde....Deci vagoane mari...vagoane mici ...cale de rulare ...durata de inlocuire .....consum de energie imens pina produci...consumabile la greu la preturi tot mai mari...mina de lucru din ce in ce mai scumpa...nu se mai folosesc puscariasi si armata la ,,dilibau,, ...Cu incalzirea globala anul care s-a scurs in Romania cea mai buna recolta de energie solara...in 10 ani o sa importam pe timp de iarna energie electrica din africa salbatica ...de pe platformele din marea mediterana eoliene si fotovoltaice....Deci Tu ca ,,miliardar de carton,, ai in cont 1 miliard de euro daca trebuie sa investesti in producerea de energie... electrica...ce faci....? cumperi termocentrala Isalnita sau actiuni la portile de fier...sau nuclear electrica...? Sau investesti in eoliene si panouri fotovotaice....? Stii miliardar sigur nu esti dar poti juca monopoly si acolo poti da lovitura....Stii in viitor nu prea indepartat asa precum principiul schimbatorului de caldura care sta la baza functionarii frigiderului...aerului conditionat si a pompei de caldura..va apare o tehnologie care va produce energie electrica si termica folosind lumina si intunericul...deci zi sau noapte pe intelesul tuturor.... iar transportul energiei electrice se va face prin tehologia wi-fi in 6G sau 7G....Iar statul american Texas vestit in secolul trecut prin petrolul sau si firmele de profil are acum excedent de energie electrica obtinuta fotovoltaic si eolian....Deci clelalte moduri de a obtine energie nu vor disparea prea curind dar vor ramine in conservare si in rezerva cu aport din ce in ce mai mic...stind pregatite in strinsa legatura cu metereolologul de serviciu in caz de zi fara vint si cu nori sa faca ceva bani pe piata in momentul cind ceilanti nu au ,,productie,, in final totul este doar o afacere nimeni nu este interesat sa-ti fie tie bine ci doar sa iti vinda ceva cind ai nevoie....poate doar primarul ceva subventionat pentru voturi....
nici un psihiatru, oricit de bun, nu poate vindeca delirul care este.
eu mi s ecologist pana n opinca de ala care planteaza si crede da' ce scrieti dvs e .... nu stiu daca sa rad sau sa hohotesc
Sa marim parcurile de fotovoltaice si eoliene dar nu pentru Olanda! sau oricare alta tara, ci pentru noi, sa avem un aer mai curat, sa reducem producerea energiei electrice prin ardere de carbune sau pacura! Cei din vest vor sa ne transforme in tara de mana a doua unde sa fie poluare iar ei sa traiasca mai bine pe suferinta oamenilor si copiilor nostri.