Investiţii

articolul anterior articolul urmator

Varianta Mihăileşti a fost deschisă circulaţiei, după 9 ani de tergiversări FOTO/VIDEO

9
26 Nov 2021 16:12:40
Autor: Afrodita Cicovschi

Varianta Mihăileşti a fost deschisă circulaţiei, după 9 ani de la demararea lucrărilor, timp în care au fost „multiple probleme”, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor.

„Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii anunţă că după 9 ani de zile şi după multiple probleme, lucrările la Varianta Ocolitoare Mihăileşti au fost încheiate.
 
Actualul Antreprenor a reuşit să finalizeze proiectul înaintea termenului contractual, luna februarie a anului viitor, pentru că, spre deosebire de predecesorii săi a abordat cu seriozitate acest obiectiv”, a informat Ministerul Transporturilor. 
 
Potrivit acestuia, la devansarea termenului contractual a contribuit probabil şi  decizia constructorului de a investi într-o tehnologie performantă pentru aşternere a asfaltului, prin folosirea unui sistem 3D.  
 
De astăzi se va putea circula în regim de 2 benzi pe sens pe Varianta de Ocolire Mihăileşti, ceea ce reprezintă un avantaj atât pentru traficul rutier de tranzit cât şi pentru localitate. 
 
 
Chiar dacă are o lungime de doar  3,18 km, această Variantă va duce la scurtarea timpilor de deplasare pe DN6 şi la reducerea riscurilor specifice tranzitării localităţilor. 
 
Istoricul acestui proiect începe în anul 2011, când CNAIR a demarat proiectul, iar licitaţia a fost câştigată de spaniolii de la Contrat Ingineria Y Obras. 
 
 
Slaba mobilizare şi ulterior abandonarea şantierului de către antreprenor au dus la mari întârzieri şi la blocarea construcţiei.   
 
5 ani mai târziu, în 2016, Contractul pentru construcţia VO Mihăileşti a fost atribuit antreprenorului - Copisa Constructora Pirenaica SA, dar în 2019 a fost din nou reziliat.
 
A fost lansată  nouă licitaţie, de data asta cu succes, iar contractul a putut fi semnat în decembrie 2020 cu Viarom Construct.
 
„Constructorul a luat în serios termenele contractuale, iar rezultatele se văd: lucrări încheiate la timp şi deschiderea circulaţiei cu trei luni mai devreme”, a informat Ministerul Transporturilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

C Dana
26.11.2021, 16:32:05

Pentru cine n-a inteles din prima: intarzierea de 9 ani este exclusiv din vina firmelor private!

-13 (17 voturi)
geek-a-contra
26.11.2021, 17:19:11

inteleg din denumire, mihailesti, ca shushaua asta-i in Ro. da' in ce judet?

+13 (15 voturi)
joe joe
26.11.2021, 18:35:10

Stai destul de rau cu geografia si istoria. Mihailesti e practic o localitate satelit al Bucurestiului, cum e Otopeniul, Mogosoaia si altele. Plus ca langa se afla un sit arheologic din vremea Dacilor, destul de important.

+1 (5 voturi)
geek-a-contra
26.11.2021, 18:59:46

daca taceai filozof ramineai... mihailesti - giurgiu mihailesti (popesti) - olt, apartinator de scornicesti mihailesti - buzau, faimos ptr o anumita explozie din 2004

+14 (16 voturi)
joe joe
27.11.2021, 01:39:31

Mda.. Si Mihailesti/Buzau are ditamai lacul si barajul langa, cum se vede in poze. Ti-am zis.... Geografia, bat-o vina...

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările