10.000 de firme, amendate de Fisc cu 300 milioane de lei într-o singură lună. 61 au ajuns pe mâna procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiunile şi amenzile aplicate de inspectorii Antifraudă în urma controalelor derulate anul acesta au condus la încasarea a 300 de milioane de lei numai în luna august, a declarat sâmbătă preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu.

„Raportându-mă la luna august, am avut deja 10.000 de astfel de verificări, care s-au concretizat în încasarea a circa 300 de milioane de lei şi este important de reţinut că am avut şi cazuri în care s-au descoperit fapte de evaziune fiscală. 61 de dosare complexe au fost înaintate organelor de cercetare penală pentru prejudicii estimate de 200 de milioane de lei. Deci, cu cei care doresc să se conformeze, suntem prietenoşi şi aplicăm prevederile legale în materie, dar cei care nu înţeleg că rolul ANAF este de a colecta în mod corect impozitele şi taxele care să susţină cheltuielile publice avem o gamă de instrumente destul de largă pe care o vom aplica. Deci, toleranţă zero la evaziune fiscală", a avertizat Călugăreanu.

Şeful ANAF a atenţionat că aceste controale vor continua până la sfârşitul anului.

"Aceste verificări se vor derula până la finele acestui an. În funcţie de rezultatul lor ne vom upgrada planul de măsuri pentru anul 2020. Nu trebuie să îşi facă grijă niciun contribuabil corect şi a greşi este omeneşte. Legislaţia fiscal permite corectarea erorilor. Deci, cei care doresc să se conformeze vor fi sprijiniţi în acest sens'', a adăugat ea. 

Călugăreanu a amintit şi de marile controale efectuate de Fisc în acest an, respectiv operaţiunea Demetra (sunt verificate circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor mai ales la nivel intra-comunitar - n.r.), Integrum (acţiune ce vizează abaterile de la legislaţia financiară-contabilă - n.r.) şi alte acţiuni. „Sancţiunile aplicate - sancţiuni, amenzi şi altele asemenea - s-au ridicat la 75 de milioane de lei încasaţi", a spus ea, la Antena 3.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite