107 ani de la descoperirea întâmplătoare a gazelor naturale în România

22 aprilie 1909 este considerată ca fiind data la care s-au descoperit gazele naturale în România. În fapt, este data la care în urmă cu 107 ani, s-a produs o puternică erupţie de gaz, în timpul forajelor pentru descoperirea sărurilor de potasiu, care a anulat ipoteza că în scoarţa terestră există doar acumulări mici, neînsemnate de gaze şi care nu merită să fie exploatate.

Forajele pentru descoperirea sărurilor de potasiu, necesare în industria de armament, au determinat descoperirea întâmplătoare a gazelor naturale.

Presupunerea că în Bazinul Transilvaniei, pe a cărui bordură apar înşiruite masive de sare, s-au depus şi săruri de potasiu, a avut susţinători şi opozanţi. Astfel, B. Cotta susţinea că zăcămintele de săruri de potasiu trebuie căutate în interiorul Depresiunii Panonice, pentru motivul că, după depunerea clorurii de sodiu apele, concentrate în săruri bazice, s-au scurs din Bazinul Transilvaniei în marele Bazin Panonic. A Koch, în anul 1880 a emis părerea că sărurile bazice ale Mării Mediteranene din Bazinul Transilvaniei trebuie căutate în acest bazin undeva pe la mijloc, unde s-au retras apele după depunerea clorurii de sodiu.

În 29 septembrie 1907, la 60 m depărtare de linia ferată Luduş-Bistriţa, în piaţa din Sărmaş se fixează prima locaţie. Forajul executat sub conducerea lui Fr. Böhm, a început la 6 februarie 1908, orele 2 p.m.  Sondajul progresând, la 580 m adâncime, întâlneşte ţâşniri puternice de ape sărate subterane împiedecând în mare măsură adâncirea lucrărilor de sondaj. Este oprit la 627 m adâncime, în 8 Octombrie 1908, orele 10 a.m., din cauza viiturilor de apă sărată cu urme de gaze.

Neatingerea adâncimii proiectate (1000 m), îl determină pe geologul Karoly Papp să fixeze a doua locaţie pentru foraj. Stabilirea celei de a doua locaţii ia în considerare ca punct de plecare masivul de sare de la Cojocna, intenţionându-se ridicarea unui profil geologic între Cojocna şi Sărmaş. Alegerea locaţiei sondei 2, a fost influenţată de povestea unui localnic, luat în trăsura geologului pe când acesta se deplasa între Turda şi Cojocna. Acesta a povestit despre modul de tratare a reumatismului a descris un loc mlăştinos de pe moşia lui Banfy, la Sărmăşel din care emană gaze care aprinse ard.

Descoperirea gazelor naturale determinate de povestea unui ţăran, luat în trăsura geologului, responsabil cu lucrările de foraj, pe când acesta se deplasa între Turda şi Cojocna, despre modul de tratare a reumatismului, descrind mlaştina de pe moşia lui Banfy, la Sărmăşel unde se ivesc gaze care aprinse ard.

În imediata apropiere a acelui teren, pe moşia lui Anton Vessprémy, se fixează locaţia sondei 2 la data de 26 iunie 1908, proiectată la adâncimea de 1500 m.

Sondajul al II-lea este început la data de 26 noiembrie 1908, cu tubul de 458 mm diametru şi după câteva luni întâlnind la intervale ţâşniri puternice de gaz, la început neglijate - este oprit la adâncimede 301,90 m cu un tubaj de 252 mm, întâlnind ţâşniri de cantităţi enorme de gaz, ca dintr-o supapă ventil a unui uriaş monstru subteran. Din cauza presiunii enorme a erupţiei gazului la opinarea ing. Fr. Bohm însărcinat cu lucrările de sondaj, sondajul este oprit la adâncimea menţionată.

În timpul forajului au apărut o serie de dificultăţi legate de emanaţiile de gaze. La 22 m s-au semnalat primele urme de gaze care, gazul ţâşnid s-a aprins la orificiul sondei şi ardea fără pericol. La 11 decembrie 1908, începând cu adâncimea de 114 m s-au intensificat manifestările gazelor naturale, „…gazul năvălind cu un zgomot puternic şi aruncând muncitorii de pe turnul sondei la pământ; care numai după după trecerea spaimei începuseră stingerea incendiului.” Flăcările ce se ridicau până sus au aprins tot ce era combustibil astfel încât numai după 10 ore de muncă grea a putut fi stâns focul. După această luptă cu focul muncitorii continuă lucrările. Lucrările noi se continuau cu greu fiecare metru parcurs deschidea noi strate de gaze care determinau noi erupţii de gaz devenind insuportabile. La 12 ianuarie 1909 se atinge adâncimea de 160 m şi o nouă erupţie, cea mai puternică de până în acel moment determină gazul şă arunce apa din puţ la 15-20 m înălţime. Muncitorii care lucrau la forarea sondei nu au mai cunoscut o asemenea situaţie fiind surprinşi de zguduirea pământului, udaţi şi plini de nămol sărat dar dând dovadă de un curaj extraordinar continuau lucru. Începând cu adâncimea de 207 m gazele au devenit din ce în ce mai puternice, înregistrându-se o presiune de 10 atm şi un debit de 3800 mc/oră, întrerupându-se pentru câtva timp sondajul. Autoritatea superioară ordonă continuarea lucrăriilor şi „… de fapt munca reîncepe după terminarea mijloacelor şi regulilor de precauţiune”. Când s-a atins adâncimea de 228 m a avut loc din nou o erupţie violentă urmată de un incendiu prin aprinderea gazelor de la o lampă de petrol, incendiu care a dus la distrugerea turlei. După stingerea focului gazele au fost dirijate lateral până s-a montat o nouă turlă, după care s-a omorât sonda şi s-a continuat forajul până la 302 m, adâncime de la care forajul nu a mai putut fi continut din cauza unei erupţii foarte puternice de gaze. Aceasta s-a produs în data de 22 aprilie 1909, dată considerată ca fiind momentul descoperirii primului zăcământ comercial de gaz metan din România. Erupţia gazelor de la Sărmăşel a ridicat o mare întrebare: „Ce este de făcut cu acest izvor uriaş de energie?”

În 22 Aprilie 1909 cantitatea de gaze măsurată la sonda 2 Sărmăşel, de către profesorul Herman M de la Academia de Mine din Schemitz, a fost de 912.124 mc/zi, viteza de degajare a acestuia stabilită cu ajutorul unui tub Pitot, era de 193 m/s, presiunea de 100 bar. Cu această cantitate enormă de gaz debitată de Sonda nr.2 de la Şărmaşel, devine a IV-a din lume la acea dată, fiind întrecută numai de sonda de la Pittsburg cu 83.000 mc/ora, de sonda Hoge din Pennsylvania cu un debit de 70.750 mc/ora şi de sonda Matson-Terrain cu un debit de 41.150 mc/ora.

Descoperirea gazelor a fost privită cu mâhnire de către cei care doreau descoperirea sărurilor de potasiu, atât de trebuincioase industriei de armament din acea vreme şi a fost nevoie de timp şi un om care să acorde importanţa noi resurse: gazul.

Filmul descoperii gazelor naturale.

Articolul a fost publicat şi pe: www.dumitruchisalita.ro