1,3 miliarde lei, valoarea tranzacţiilor la BVB din iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu 22% luna trecută, faţă de iunie 2017 şi cu 186% faţă de iulie 2016, până la 280 mil. euro, a informat BVB precizând că obligaţiunile au reprezentat aproape jumătate din volumele tranzacţionate.

Valorile totale ale tranzacţiilor au fost de aproape 1,3 miliarde de lei în iulie, echivalentul a 280 de milioane de euro, a informat BVB, adaăugând că luna iulie a consemnat un avans puternic al segmentului instrumentelor cu venit fix (obligaţiuni), pe fondul derulării a unor oferte de emisiune de obligaţiuni derulate de UniCredit Bank (610 milioane lei, 134 milioane euro). 

 „După sezonul dividendelor, a început sezonul obligaţiunilor. Vor urma şi alte emisiuni de obligaţiuni. Acest lucru ne arată că investitorii au tot mai multă încredere în economia românească şi în piaţa de capital. O piaţă de capital dezvoltată nu poate exista făăa o piaţă a instrumentelor de împrumut, cum ar fi obligaţiunile. Dacă investitorii cumpăăa obligaţiuni, acest lucru înseamnă că ei înţeleg şi acceptă totalitatea riscurilor locale, reflectate prin dobânzile obligaţiunilor,” a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al BVB. 

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a depăţsit 9,25 milioane de euro la finalul perioadei ianuarie-iulie din 2017, în creştere cu 34% faţă de acelaşi interval al anului trecut. La finalul lunii iulie, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB a fost de peste 20,2 miliarde de euro. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite