400 de mii de români de care am uitat

De două săptămâni de când s-au deschis terasele şi plajele ne-am relaxat. Unii din noi nici nu mai vrem să auzim despre pandemie, tot mai mulţi amici susţin teorii conspiraţioniste şi dacă putem petrece o ora la terasă, merge în Vamă sau în Grecia în vacanţă aproape că suntem mulţumiţi. Orice, dar să nu mai stăm în casă.

Am uitat noi, dar mai ales Guvernul, că acestea nu sunt soluţii pentru cei 400 de mii de români din HoReCa. Într-adevăr, firmele din industrie au fost scutite de plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile, conform ordonanţei de săptămâna trecută. Insuficient. Pentru că nu este un secret că, de exemplu, ospătarii trăiesc din bacşiş şi câţi dintre ei, în lipsa lui, se pot susţine cu de 4 ori mai puţini bani?!

Am fost marcată de discuţia pe care am avut-o recent cu un patron de 7 restaurante din Bucureşti. Întrebându-l cum vede situaţia, a răspuns fără ezitare – dramatică. Are doar un restaurant şi jumătate deschis, majoritatea angajaţilor în şomaj tehnic şi 10% i-au plecat să-şi caute un nou loc de muncă. Din punctul lui de vedere anul acesta este aproape pierdut, pentru că cele mai bune luni pentru spaţiile închise – martie, aprilie, mai — au fost închise, iar vara spaţiile de interior nu merg. Nici la terasa la care ne aflăm nu erau prea mulţi clienţi, din vreo 20 de mese erau jumătate ocupate timid. „Nici lumea nu mai vine că înainte”, adaugă el.

Îl întreb ce e de făcut şi s-a luminat, pentru că ştie exact ce ar putea fi făcut. Mă rog adesea că măcar unii din aceşti antreprenori să intre în politică, este clar că lucrurile s-ar întâmplă mult mai simplu şi rapid.

Ce înseamnă HoReCa?

Conform Hospitality Culture Institute, sectorul HoReCa din România înseamnă astăzi 1,7% din PIB, o cifră naţională aproximativă de piaţă de 3,4 miliarde de euro (dublă faţă de 2013), din estimări proprii. Dintr-un număr total de 16.000 companii active, observăm o concentrare majoritară în Bucureşti, Constanţa şi Cluj-Napoca. Vorbim de peste 210.000 de angajaţi implicaţi direct şi peste 185.000 angajaţi în domenii conexe, adică de 400.000 de oameni activi şi familiile lor, dintre cei care au rămas în ţară.

Ce-au făcut alţii?

• Belgia a redus TVA pentru industria ospitalieră la 6%;
• Primăria Vienei a oferit vouchere de 50 euro pentru familii şi 25 euro pentru o persoană ca să ia masa în oraş în efortul de a încuraja industria, alocând, astfel, 40 mil. eur;
• Singapore a scutit restaurantele de taxa pe proprietate pentru acest an.

Ce putem face noi?

Revenind la discuţia cu antreprenorul, în primul rând, ar vrea să ştie dacă poate deschide de la 1 iulie? Suntem la câteva zile distanţă de acea data şi nu le rămâne decât să urmărească Monitorul Oficial. S-au deschis sălile de jocuri de noroc şi mall-urile, nu şi restaurantele. De ce? Nu au ţipat suficient de tare sau nu au alocat resurse de advocacy?!

În al doilea rând, dar cu prioritate este nevoie de legalizarea bacşişului. El există, din asta se trăieşte în industrie. Ar fi mai simplu pentru toţi să se clarifice statutul lui, iar clientul să îl poată plăti de pe card. Indiferent de culoarea politică, iniţiativă fosului Ministru era bună, spune el, bacşişul se trece pe nota de plată, este limitat la 15% din încasările totale şi impozitat cu 10%. Avantaje pentru toate părţile şi mai important un venit legal pentru angajaţi.

Nu în ultimul rând, abordarea pro-business în cazul controalelor. Fără a solicita, de exemplu NIR-uri la 150 de facturi pe loc sau să deţii facturile la sediul restaurantului, când la 7 restaurante cu siguranţă ai o singură echipă suport pentru aceasta activitate.