Încălzirea globală ne scapă de jugul Gazprom: importurile de gaze au scăzut cu o treime în primele patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a importat în primele patru luni din 2013 o cantitate de gaze naturale de 592.500 tone echivalent petrol, cu 34,7% mai mică decât perioada similară din 2012, potrivit datelor oferite de către Institutul Naţional de Statistică (INS).

Scăderea este de 315.300 tep. Declinul brusc vine după ce anul trecut s-au înregistrat temperaturi extreme în lunile februarie şi martie, în timp ce în acest an vremea a fost caldă.

Preţurile gazelor importate sunt de circa trei ori mai mari decât cele pentru producţia internă, astfel că vestea nu poate fi decât una bună.

În aceeaşi perioadă, producţia internă s-a ridicat la 2,908 milioane tep, cu doar 0,6% sub cea înregistrată în acelaşi interval al anului trecut.

Cu toate acestea, România s-a angajat în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să liberalizeze preţul producţiei interne. Liberalizarea la gaze pentru sectorul industrial trebuie realizată până la finele anului 2014, în timp ce populaţia este puţin mai apărată, termenul asumat fiind 1 octombrie 2018.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite