Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Închisoare de la 1 la 5 ani pentru contribuabilii care nu-şi plătesc dările la timp (proiect)

36
16 Dec 2021 16:34:39
Autor: Afrodita Cicovschi

Cei care nu îşi plătesc impozitele şi contribuţiile la stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă, riscă închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă, se arată în proiectul de Ordonanţă privind unele măsuri fiscale pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor.

PSD a transmis că angajatorii care nu le plătesc angajaţilor contribuţiile vor răspunde penal şi atrage atenţia că, la 30 septembrie 2021, arieratele de recuperat la bugetul de stat erau de 34 miliarde lei, dintre care 8,4 miliarde lei la pensii şi 3,5 miliarde lei la Sănătate, duble faţă de anul 2019.
 
Potrivit OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
 
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege."
 
În cazul săvârşirii unei infracţiuni  prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
 
În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.”
 
PSD a transmis, pe Facebook, că zeci de mii de români află - exact când au nevoie de servicii medicale! - că nu pot beneficia de acestea pentru că angajatorul nu a plătit contribuţiile pentru sănătate deşi banii le-au fost reţinuţi din salariu, iar alte zeci de mii de români află - când ajung să-şi depună dosarul de pensie, că nu au o pensie potrivit muncii depuse pentru că angajatorul nu le-a plătit contribuţiile, deşi banii le-au fost reţinuţi din salariu!
 
”Angajatorii evazionişti, care nu plătesc statului contribuţiile angajaţilor (impozit pe salariu, CAS, CASS, şomaj etc.) vor răspunde penal pentru că, deşi aveau obligaţia clară de a le reţine şi de a le plăti către stat, nu au făcut-o, băgându-şi practic în buzunar aceşti bani!”, transmite PSD.
 
”Este momentul ca furtul banilor REŢINUŢI din veniturile oamenilor (salarii sau venituri asimilate salariilor, pensii, dividende, veniturile din jocuri de noroc, din premii, din dobânzi, veniturile zilierilor sau din convenţii civile ori prestări de servicii) să înceteze! Pentru că este vorba de drepturile fiecărui salariat la sănătate, pensie sau şomaj!”, se mai arată în mesaj.
 
Partidul Social Democrat afirmă că, ”la 30 septembrie 2021 arieratele de recuperat la bugetul de stat erau de 34 miliarde lei (dintre care 8,4 miliarde lei la pensii şi 3,5 miliarde lei la Sănătate), duble faţă de anul 2019!”. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

36 Comentarii

Gelu Ruscanu
16.12.2021, 16:47:40

Bai manca-ti-as, dar ce stricta e treaba! Bine ca Roman se poate da savant de renume mondial si e liber, Blaga umbla cu portbagajul plin de euro si nu are nimic, dar pe noi ne ardeti pe unde ne prindeti. Nu vi se pare ca sunteti cam prea smecheri voi?

+11 (19 voturi)
Utilizator Adevărul
16.12.2021, 16:52:43

Comentariu considerat abuziv.

KLN
16.12.2021, 16:53:58

Si celor ca ii fura dupa cat le dam? Ca acum?

+4 (6 voturi)
Todor Cris
16.12.2021, 17:06:05

Generalul Iulian Cristian Gherghe a furat 180000 Euro si premiat cu speciala. Adica Specialii fura cu sutele de mii, si sunt premiati cu speciale, 0 inchisoare, iar la astia ce muncesc ii si bagam la inchisoare? Fiti blestemati voi si urmasii urmasilor vostrii care va votara jeguri speciale!

+12 (18 voturi)
Fleur Fleur
16.12.2021, 17:21:07

Casa nationala de asigurari de sanatate care nu ramburseaza concediile medicale angajatorilor decât dupa ANI DE ZILE si dupa nshpe reveniri, câti ani de închisoare merita? CNAS nu e evazionista? Doar patronii "iesploatatori" sunt vizati?

+8 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (36)

Modifică Setările