Şeful Aeroportului Otopeni a fost demis. Cine îi va lua locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nereguli pe aeroportul Otopeni

Gabriel Stoe, şeful Aeroportului Otopeni, a fost demis, după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat o vizită inopinată la Aeroportul Henri Coandă. Joi dimineaţă, ministrul s-a arătat extrem de nemulţumit de „mizeria de nedescris” pe care a văzut-o în aeroport.

Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), are, începând de joi, un nou director general, George Alexandru Ivan, fost director comercial în cadrul companiei, după ce Gabriel Stoe a fost demis de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, potrivit unor surse.

 

Joi dimineaţă, ministrul Cuc a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii care ilustrau „mizeria de nedescris”, ziduri rupte, igrasie, lipsa scaunelor, probleme cu lifturile şi multe altele, neascunzând posibilitatea demiterii conducerii, pe care o acuză de „management defectuos”.

„La unităţile din subordinea Ministerului Transporturilor doar bunii manageri pot să fie directori!

Am efectuat în această dimineaţă o vizită inopinată în principala poarta de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni.

Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport.

La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie.

Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel.

Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri.

La plecări nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi sa stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor.

Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie.

Lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi ar putea sa existe investiţii pentru că aceasta companie are buget generos.

Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei si cu siguranţă românii merită un altfel de management.

Vizitele mele la unităţile MT vor continua! Cine nu înţelege că românii trebuie respectaţi, mai bine se duce acasă!”, a spus Cuc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite