Şeful AFM, revocat din funcţie pentru că a amânat programul Rabla Electrocasnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan catalin vatamanu

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis premierului României propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu, Dan - Cătălin Vatamanu, având în vedere că a dispus amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice.

„Este inadmisibil ca un program atât aşteptat de cetăţeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcţiona, deşi avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, inclusiv ieri (luni n.r), că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului. În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunţi populaţia cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea şi înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv. 

Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu faţă de cel din 2018 şi o listă de echipamente cu mult extinsă faţă de ediţiile anterioare. Un astfel de program, gândit la scară atât de largă şi cu finanţare pentru cel puţin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care şi-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor şi care astăzi este nefuncţional. Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcţie a preşedintelui AFM. Între timp, aştept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe", a declarat Fechet.

Ulterior, ministrul Mediului a anunţat, la Digi 24, că va trimite corpul de control la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Programul Rabla pentru electrocasnicem, care ar fi trebuit să înceapă la ora 12:00 a zilei de marţi, 15 decembrie, a fost amânată de AFM cu doar câteva minute înainte de start, din cauza unor „suspiciuni (...) de fraudare” prin clonarea informaţiilor specifice programului.

„Modificare dată începere program Rabla pentru Electrocasnice

Din cauza contextului general de instabilitate a securităţii cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranţa informatică a aplicaţiei şi a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informaţii specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranţă suplimentare pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Ne cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute şi vă asigurăm că AFM va depune diligenţele necesare pentru defăşurarea în bune condiţii a programului”, a informat AFM pe site-ul său.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţase că bugetul alocat Rabla Electrocasnice este de 40 de milioane de lei, dublu faţă de 2018, şi va permite „utilarea caselor, a cel puţin  100.000 de români, cu aparate electrocasnice de ultimă generaţie care vor respecta mediul şi care vor reduce factura de plată pentru curentul electric”. 

Aplicaţia urma să emită un voucher electronic, cu o valabilitate de 15 zile, ce poate fi dus la orice comerciant autorizat în program, împreună cu aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască, consumatorul putând astfel achiziţiona aparatul pe care şi-l doreşte.

Valoarea voucherelor, în funcţie de produs

În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice, astfel:

- 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;

- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;

- 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;

- 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

- 500 de lei pentru laptopuri;

- 300 de lei pentru tablete.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite