„Şomajul ascuns”: 30 de milioane de oameni concediaţi nu au şomaj. Lista ţărilor cele mai afectate şi care este situaţia în România

Creşterea fără precedent a populaţiei inactive începând cu luna februarie, a dus la dispariţia a peste 30 de milioane de angajaţi din statisticile oficiale ale somajului din douăzeci şi cinci de ţări membre OCDE (Organizatia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi pieţe emergente.

Dacă ne uităm puţin dincolo de principalii indicatori ai pieţei forţei de muncă, constatăm că adevaratul impact al „şomajului ascuns” asupra consumului gospodăriilor ar putea fi subestimat cu 14 miliarde de dolari. 

Acesta este doar vârful aisbergului: până acum pieţele forţei de muncă din multe ţări s-au dovedit mult mai rezistente decât activitatea economică - cel puţin la suprafaţă. Totuşi, având în vedere relaţia pe termen lung dintre creşterea PIB-ului şi modificările ratei şomajului, adevăratul impact al Covid-19 asupra pieţei muncii în unele ţări ar trebui să fie mult mai grav decât ceea ce sugerează principalii indicatori.

Conform calculelor efectuate de Euler Hermes, numărul şomerilor care au dispărut din statisticile oficiale începând cu luna februarie 2020 variază de la 2.4 milioane în Franţa, Italia, Spania şi Irlanda, la 5.5 milioane în SUA si până la 13 milioane în Brazilia. Dincolo de efectul de descurajare a muncii pe care îl are starea de pandemie, creşterea accentuată a inactivităţii poate fi explicată în principal prin caracteristicile recesiunii Covid-19: restricţiile severe de mişcare, indisponibilitatea serviciilor guvernamentale precum şi renunţarea la căutarea unui loc de muncă din cauza responsabilităţii îngrijirii copiilor în contextul închiderii şcolilor.

Recalculând ratele şomajului şi adăugând retroactiv modificările populaţiei inactive începând din luna februarie, atât la numărător (şomerii) cât şi la numitor (populaţia activă), constatăm că „şomajul ascuns” din marile economii dezvoltate ar creşte rata şomajului cu aproximativ 6 puncte procentuale în Irlanda şi Spania, 3 puncte procentuale în SUA şi aproximativ 1 punct procentual în Italia, Canada şi Portugalia. 

”În România, rata oficială a şomajului a atins un maxim de 5.3% în timpul lunilor iulie-august şi, deşi a coborât uşor, s-a menţinut totuşi la peste 5% în septembrie. În realitate însă, numărul efectiv al celor fără un loc de muncă ar putea fi mai mare, având în vedere populaţia aptă de muncă, dar care nu îndeplineşte condiţiile categoriei „şomer” şi nu este inclusă în statistici. În strânsă legătură cu acest indicator, consumul, prin evoluţia vânzărilor cu amănuntul, se menţine la 9 luni peste nivelul din septembrie 2019 însă îşi încetineşte ritmul de creştere la sub 4% după ce a atins un maxim post-criză în luna iulie (insee, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate). 

Totuşi, performanţa încurajatoare a comerţului cu amănuntul (cu excepţia celui cu autovehicule şi motociclete) pe primele 9 luni ale anului, în creştere cu 1.7%, sugerează o revenire după picajul din trimestrul doi. Ne aşteptăm ca în ciuda răspândirii pandemiei, consumul şi mai ales construcţiile (şi segmentele aferente cererii) să rămână la un nivel ridicat pentru tot anul, apropierea alegerilor fiind în măsură să menţină aceste domenii şi actualul nivel al şomajului la un nivel rezonabil.

De asemenea, aşteptatele măsuri de ajustare bugetară sunt puţin probabil să apară în acest an. Momentul şi magnitudinea implementării vor depinde tot mai mult de evoluţia riscului pandemic ce va dicta şi ritmul recuperării economiei. ” , declară Mihai Chipirliu, CFA - Risk Director Romania

Creşterea ratei şomajului pe pieţele emergente subestimează în mare măsură daunele Covid-19 asupra pieţei muncii: 13 milioane de persoane au părăsit piaţa forţei de muncă din Brazilia începând cu luna februarie, 5,2 milioane în Africa de Sud, 1,8 milioane în Chile, 1,6 milioane în Columbia şi 1,2 milioane în Turcia. Asta înseamnă că şomajul a fost subestimat cu 10,4 puncte procentuale în Brazilia, 16,7 puncte procentuale în Africa de Sud, 15,8 puncte procentuale în Chile, 5,3 puncte procentuale în Columbia şi 3,2 puncte procentuale în Turcia. 

„Şomajul ascuns” tinde să fie o problemă mai mare în majoritatea pieţelor emergente din două motive: (i) siguranţa mai scăzută a locurilor de muncă şi asistenţă ad-hoc în timpul crizei mai redusă comparativ cu economiile dezvoltate şi (ii) o tendinţă mai mare de migrare către munca la negru, care nu apare în statisticile oficiale.

Ce înseamnă acest lucru pentru companii şi consumatori? Pentru consumul global, perspectivele de recuperare sunt în mod probabil, supraestimate. Într-adevăr, pentru fiecare lună suplimentară în care somajul „ascuns” nu este contabilizat la nivelul pietei muncii, consumul privat global suportă o pierdere „ascunsă” de 14 miliarde USD (0,3% din PIB-ul lunar) de pe urma renunţării anumitor „cheltuieli sociale” si a altor cheltuieli pentru sectoarele care sunt în mod uzual afectate de recesiune.

Cu cât noua populaţie inactivă rămâne în afara forţei de muncă mai mult timp, cu atât este mai puternică lovitura „ascunsă” pentru sectoarele de consum care sunt deosebit de sensibile la o recesiune determinată de Covid-19. 

Deşi ne aşteptăm ca revenirea treptată a economiei să readucă o parte din populaţia inactivă înapoi către piata forţei de muncă, fapt ce va duce la creşterea ratelor oficiale ale şomajului, este posibil ca în acelaşi timp noi perioade de lock-down să aducă o nouă creştere a „şomajului ascuns" pentru unele sectoare. Abordarea problemei angajaţilor descurajaţi şi oferirea de soluţii pentru cei care nu pot lucra din cauza restricţiilor instituite pentru limitarea răspândirii Covid-19 (închiderea şcolilor, restrictionarea în domeniul hotelier şi al restaurantelor) rămân esenţiale, chiar dacă vârful crizei Marelui Lock-down se pare că a trecut.