Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Şova: Legătura dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni se va face pe calea ferată

3
13 Aug 2018 13:21:51
Autor: Afrodita Cicovschi

Lucian Şova, ministrul Transporturilor, a declarat, într-un interviu acordat DC News, că s-a găsit o soluţie viabilă pentru ca legătura feroviară între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni să fie realizată până în anul 2020, atunci când sunt programate a se desfăşura, la Bucureşti, meciuri de la Campionatul European de Fotbal.

"Am hotărât recent ca legătura de la Gara de Nord, pe calea ferată, la Aeroportul Otopeni să o facem cu CFR Infrastructură. Şi voi face acest lucru împreună cu cei de la CFR, fie că mă duc şi eu să dau cu târnăcopul acolo, ca la Bumbeşti – Livezeni. Dar ştiu că, măcar din perspectiva mobilizării, avem de rezolvat nişte probleme legate de unele capabilităţi tehnologice pe care CFR nu le are, dar le-a cerut să pregătească un program cadru de achiziţii pentru unele elemente pe care nu le pot ei produce”, a spus Şova pentru DC News.
 
Ministrul a dat asigurări că lucrările vor fi gata înainte de evaluarea pe care o va face UEFA privind îndeplinirea condiţiilor pentru organizarea Campionatului European 2020. 
 
„Am reuşit să facem o achiziţie publică şi avem contract pentru Studiul de Fezabilitate, cu două luni termen de elaborare a acestuia. Din informaţii pe care le am cu caracter informal a fost identificat şi culoarul de expropriere care nu afectează construcţii existente şi soluţia tehnică: terestru până în proximitatea DN1, apoi viaduct – supratraversarea DN1 – cu staţie în etajul 1 al parcării de la terminalul aeroportului. Lucru pe care nu concept să îl facem până în 2020. […] Se vor folosi automotoare, iar drumul nu va dura mai mult de 15 minute. Linia se va construi pentru o viteză de circulaţie de cel puţin 120 km/h", a completat ministrul.  
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Lupul vinator
13.08.2018, 14:16:55

Doamne cum arata garile ferate in Romania !!! Voi de la CFR ati furat asa de mult ca acum este mai jalnic decit in timpul odiosului iar trenurile arata cumplit si la fel de aglomerate ca in vremea dictatorului !!! In ce hal arata infrastructura Romaniei ,eu cred ca nici macar cu tarile din lumea a III-a nu pot fi comparate !!!

+1 (1 vot)
Stefan din Nord
13.08.2018, 14:52:48

Rusine tuturor guvernantilor ce au condus tara asta in anii de dupa 89 Puteau sa faca cei peste 10 km de cale ferata de mare viteza in cateva luni daca exista vointa Dar au avut alte prioritati Cum sa-si umple buzunarele proprii ca sa aiba pentru zile negre De exemplu una Udrea ce sta bine mersi in Costa Rica pe banii stransi cat timp era la Ministerul Dezvoltarii unde avea miliarde de euro pe mana

+1 (1 vot)
Nicolae Zagura
13.08.2018, 15:38:18

Si-asa am mai pus de un studiu de fezabilitate...

+1 (1 vot)
Modifică Setările