A trecut de la SPP la o firmă de recuperări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Comănescu, administrator şi coproprietar la compania Active Recovery, a dat paza preşedinţilor pe recuperarea de creanţe şi bunuri. Marian Comănescu a fost printre primii angajaţi ai SPP în ianuarie 1990, activând sub Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Din 2009 administrează o afacere de 300.000 de euro pe an.

Revoluţia l-a prins într-o şcoală militară, iar primii paşi de libertate de după Decembrie '89 l-au purtat către înfiinţarea actualului Serviciu de Pază şi Protecţie.

„În ianuarie 1990 s-au făcut nişte selecţii de la şcolile militare, pentru înfiinţarea unui serviciu de protecţie a demnitarilor. Am fost ales, alături de alţi 200 de colegi, şi aşa am ajung la SPP", povesteşte Marian Comănescu.

A făcut parte din stafful de protecţie al preşedintelui Ion Iliescu, între 1990 şi 1996, iar din 1996 până în 2000 a fost aghiotantul preşedintelui Emil Constantinescu.

Zece ani în slujba preşedinţilor

Chiar dacă a lucrat zece ani în SPP, spune că nu-i prea face plăcere, şi nici nu prea are voie să vorbească despre activitatea de aici. Se simte mai confortabil atunci când se discută despre piaţa de recuperări de bunuri şi creanţe. Marian Comănescu a pus bazele companiei Active Recovery în 2009, alături de un medic din Piteşti, care deţine 50% din societate.

Comănescu controlează un sfert din companie, iar restul de 25% aparţine partenerilor de la casa de avocatură Dănilă, Petre & Asociaţii. Aministratorul Active Recovery spune că în perioada 2007-2008 băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN) au acordat foarte multe imprumuturi, dar fără a ţine cont de riscurile implicate. Acest lucru a dus ulterior la un maxim al pieţei de recuperare bunuri şi creante.

Dar pentru că cele mai multe contracte de leasing încheiate în 2007-2008 sunt pe 2-3 ani şi urmează să se încheie, şi boom-ul pieţei de recuperari se apropie de final. Cu toate acestea, Marian Comănescu este ferm convins că afacerea sa va mai funcţiona mult timp, mai ales că se intenţionează să extindă serviciile oferite firmelor de leasing, ce genereaza 70% din cifra de afaceri a companiei.

Printre noile servicii pe care Comănescu vrea să le furnizeze se numără oferirea de informaţii legate de clienţii rău-platnici sau consiliere în procesul de acordare a împrumuturilor. Marian Comanescu a explicat că Active Recovery are o rată medie de recuperare a creanţelor de 65% şi un timp mediu pentru rezolvarea unui dosar, de 35 de zile.

Practici ingenioase de fraudare

El a precizat că munca agenţilor de recuperare este dificilă, mai ales în cazurile de fraudare, care ajung la o rată de 20% din total, în cazul recuperărilor auto. Astfel, sunt cazuri în care clienţii prezintă date false la încheierea contractelor. O altă practică de fraudare este schimbarea autoturismelor între rău-platnici.

„Mergem să recuperam un Mercedes de la un client din Mureş şi, din întâmplare, am observat maşina, pe stradă, dar în Sibiu, condusă de o altă persoană. Întrebat de unde este autoturismul luat, acesta a spus că nu e el proprietaril, ci o persoană din Mureş", a povestit Comănescu dificultăţile întâmpinate de agenţi în recuperarea bunurilor.

Mai mult, există reţele de infractori organizate la nivel european care schimbă seria şasiului. Pentru a depista bunurile în astfel de cazuri, Active Recovery colaborează cu poliţia din state unde există mulţi români, precum Spania, Italia Franţa sau Germania.

Alte practici de fraudare constau în dezmembrarea maşinilor sau vânzarea lor către interlopi. În aceste cazuri rezultă o pierdere mai mare de timp şi mai multe procese. „De exemplu, un bun recuperat după şase luni nu mai acoperă nici jumătate din valoarea debitului restant", a explicat Marian Comănescu.

Cel mai mare caz pe care l-a avut compania sa a fost recuperarea unui parc auto în valoare de 1 milion de euro de la un dealer. Acesta luase spre revânzare maşini scumpe precum Rolls Royce, Bentley, Bugatti, Porsche şi Mercedes.

"Un bun recuperat după şase luni nu mai acoperă nici jumătate din valoarea debitului restant."
Marian Comănescu
administrator Active
Recovery

Piaţă în creştere

Pe piaţa locală de colectare creanţe, estimată la 140 de milioane de euro în 2009, mai sunt active companii precum Eos Ksi, Coface, Urban şi Asociaţii. Active Recovery a realizat în cele 8 luni de activitate din 2009 o cifră de afaceri de 300.000 euro, iar în acest an estimează o triplare a încasărilor, la 900.000 euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite