Abuzul de taxe se pedepseşte la vot

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în plină campanie pentru diverse funcţii politice în partid, ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, a anunţat că ia în calcul introducerea unei noi taxe pentru firmele mici, o sumă fixă, stabilită anual de către stat, pe care să o plătească circa 1,1 milioane de firme. Un soi de impozit forfetar, gândit de data aceasta de Teodorovici.

Nu contează dacă ai profit sau nu, filosofia lui Teodorovici e: de ai, nu ai, dai.

Întelegem cu toţii că economia ţării merge prost, cresc deficitele, creşte inflaţia, oamenii se plâng deja de scumpirile în lanţ, dar o taxă nouă, aruncată de-a valma pe piaţă, nu va face altceva decât să creeze haos şi nesiguranţă printre micii antreprenori.

Cum era de aşteptat, propunerea ministrului de Finanţe a stârnit deja reacţii negative din partea asociaţiilor micilor întreprinzători, care se confruntă cu probleme în piaţă şi fără intervenţia lui Teodorovici. Pe bună dreptate, oamenii sunt bulversaţi de schimbările pe bandă rulantă făcute asupra legislaţiei fiscale, pentru că nimeni nu îşi mai poate face o strategie sau un plan de afaceri fără să se gândească la ce taxe va mai inventa guvernul. Creşterea fiscalităţii este spaima mediului de afaceri din România, iar Teodorovici ţine morţiş să confirme acest lucru.

Conform datelor oficiale, în primele şase luni ale lui 2019, cadrul legislativ în domeniul fiscal a fost modificat intens. Astfel, au fost adoptate nu mai puţin de 614 acte normative, din care 120 de legi, 4 Ordonanţe de Guvern, 46 de Ordonanţe de Urgenţă, 444 Hotărâri de Guvern, la care se adaugă desigur şi diverse ordine de miniştri. Toate aceste acte normative vorbesc cel mai bine despre instabilitatea legislativă care domneşte în România şi care sperie mediul de afaceri şi investitorii.

După toate semnalele trase de reprezentanţii IMM-urilor, sper ca ministrul Teodorovici să dea dovadă de înţelepciune şi să renunţe la această taxă, care nu face altceva decât să aducă nemulţumiri. Nu poţi să vii cu amnistii fiscale pentru companiile de stat şi cu taxe noi pentru micile firme, pentru că se creează frustrări, iar acest abuz de taxe este pedepsit cel mai adesea la vot.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite