Administratorii de pensii private, amendaţi pentru încălcarea legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 14 administratori de pensii private au primit sancţiuni de 1,2 milioane de euro de la Consiliul Concurenţei pentru încălcarea legii pensiilor prin înţelegere.

Concret, administratorii fondurilor de pensii şi-au împărţit clienţii care au optat pentru mai multe fonduri, deşi legea spune că acest lucru trebuie făcut aleatoriu, pe principiul loteriei.

„Această înţelegere s-a făcut cu ştiinţa reglementatorului pieţei, astfel că baza de calcul a amenzilor a fost mai mică", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului. A doua parte a investigaţiei se va finaliza în câteva luni şi vizează înţelegerea între cei mai mari şase administratori de a aplica comisionul maxim de administrare de 2,5%.

Reprezentanţii fondurilor spun că amenzile primite de la Concurenţă nu sunt corecte, atâta vreme cât activitatea lor pe această piaţă nu a prejudiciat în niciun fel clienţii. „Faptul că doi administratori şi-au împărţit în mod egal clienţii care au optat pentru ambele fonduri a avantajat mai mult contribuabilii decât dacă aceştia ar fi fost repartizaţi aleatoriu", au spus reprezentanţi din domeniu.

Potrivit acestora, împărţirea în mod egal este mai eficientă, chiar dacă legea spune contrariul. Cuantumul amenzilor este proporţional cu activele fondului, cele mai mari sancţiuni fiind primite de ING -370.000 de euro, Allianz Ţiriac - 296.111 euro şi Generali - 111.537 de euro.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite