AEP a făcut plângere la Parchet împotriva unei companii de turism care premiază cu vacanţe mersul la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul împotriva unei companii de turism care îi recompensează cu vacanţe pe românii care merg la vot pe 26 mai.

Constantin Mituleţu, preşedintele AEP, a declarat pentru Digi24 că instituţia sa a sesizat Biroul Electoral al Sectorului 5 şi procurorii de la Parchetul General, „să dispună măsurile şi verificările necesare”.

„Nu mă pot pronunţa dacă e ilegal, se pronunţă organele competente, noi decât (sic) am constatat că în trecut a fost un astfel de îndemn cu cadouri, excursii şi atunci am dat şi noi mai departe”, a explicat preşedintele AEP. Acesta a spus că a luat în calcul „suspiciunea rezonabilă cu privire la încălcarea legii penale”.

Turoperatorul Paralela 45 a lansat în data de 10 mai campania de conştientizare şi responsabilizare socială „Mergi la vot, mergi în vacanţă”, cu scopul mobilizării cetăţenilor cu drept de vot să participe la alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Cred că prezenţa la vot trebuie încurajată din raţiuni mai degrabă civice, decât politice. Până la urmă toţi avem responsabilitatea unul faţă de celălalt să ne încurajăm să votăm. Asta e contribuţia noastră. Aşa vrem să îi încurajăm pe români să iasă la vot. Nu le spunem cu cine să voteze sau cu cine să nu voteze. Important e să voteze şi să se simtă apoi reprezentaţi”, spunea Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Marţi, reprezentanţii companiei spuneau că, în numai patru zile de la lansare, 20.000 de persoane s-au înscris în campanie.

Cei care se înscriu în campania derulată de Paralela 45 pot câştiga una din cele nouă excursii:

  • o vacanţă de şapte şapte nopti pentru două persoane în Insula Creta, cu plecare din Bucuresti sau Cluj, în intervalul 16-22 septembrie 2019
  • o vacanţă tip circuit pentru două persoane în Grecia, cu plecare pe 4 august
  • o vacanţă de şapte nopţi pentru două persoane în Antalya, cu plecare din Bucureşti, în perioada 7-14 iunie
  • o vacanţă de şapte nopţi pentru două persoane în Antalya, cu plecare din Bucureşti, în perioada 7-14 iunie
  • o vacanţă de cinci nopţi pentru două persoane la Mamaia, Hotel Phoenicia Holiday Resort, în perioada 7-12 iunie
  • o vacanţă de cinci nopţi pentru două persoane la Mamaia, Hotel Phoenicia Holiday Resort, în perioada 7-12 iunie
  • o vacanţă de două nopţi pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie
  • o vacanţă de două nopţi pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie
  • o vacanţă de două nopţi pentru două persoane la Mamaia, la Hotel Central, în perioada 21-23 iunie

În campanie sunt acceptaţi toţi cetăţenii cu drept de vot, dar pentru validarea premiului câştigătorul trebuie să facă dovada că a participat la alegerile europarlamentare.

Câştigătorii vor fi anunţati pe 27 mai. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite