Afacerile din comerţul cu amănuntul au încetinit în aprilie, înregistrând un avans de 4,8%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
comert consum hipermarket FOTO

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a încetinit în a patra lună a acestui an, când a înregistrat un avans de 4,8% faţă de aprilie 2016, ritm la jumătate comparativ cu cel înregistrat în martie, în special ca urmare a scăderii uşoare a vânzărilor de alimente, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Acestea sugerează că, în aprilie, consumul a încetat să mai susţină creşterea economică. 

Avansul din aprilie, lună în care anul acesta a fost Paştele, a venit după o creştere de 9,2% în martie.

Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule şi motociclete, arată că afacerile din comerţ au fost susţinute în luna aprilie 2017 în special de vânzările de produse nealimentare, care au urcat cu 8,5% faţă de a patra lună din 2016. 

"Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna aprilie 2017, comparativ cu luna aprilie 2016 a înregistrat o creştere cu 4,8% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+8,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+6,7%)", se precizează în comunicatul INS.

Carburanţii s-au ieftinit de la începutul acestui an, ca urmare a eliminării supraaccizei de 7 eurocenţi pe litru şi a reducerii TVA de la 20% la 19%.

În schimb, vânzările de produse alimentare, băuturi şi ţigări au scăzut cu 0,1% în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, evoluţie surprinătoare pentru luna în care a căzut Paştele, când de obbicei populaţia cumpără mai multe alimente. 

Comparativ cu luna martie, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în aprilie cu 2,6%, pe serie brută, dar s-au redus cu 0,2% în cifre ajustate la influenţele sezoniere şi în funcţie de numărul de zile lucrătoare, indicatorul cel mai urmărit de analişti şi care sugerează că, în aprilie, consumul a încetat să mai susţină creşterea economică.

Cumulat pe primele patru luni,  afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 6,3% pe serie brută şi cu 7% în cifre ajustate, motorul principal al creşterii fiind reprezentat tot de vânzările de carburanţi.

Vânzările din sectorul de retail au fost stimulate în ultimii doi ani de măsurile fiscale ale guvernului, care a redus taxele şi a majorat salariile bugetarilor, pensiile şi salariul minim. 

În 2016, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 13,5% faţă de anul precedent, cel mai înalt ritm din 2007. În 2015, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul crescuse cu 8,9% faţă de anul precedent, după un avans de 7% în 2014.  

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite