Afacerile cu maşini second-hand încă prosperă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paradoxal, faptul că maşinile second-hand nu se mai vând atât de bine reprezintă un punct forte. De ce? Pentru că românii postează anunţul de mai multe ori, iar asta înseamnă venituri suplimentare pentru site-urile de profil.

Dacă până la criza economică maşinile de pe site-uri specializate, precum Autovit.ro, se comercializau în cel mult o săptămână, acum stai şi trei luni cu maşina la vânzare. Iar asta înseamnă o afacere mai mult decât prosperă pentru site-ul pe care postezi anunţul. Cifrele sunt mai mult decât concludente. Anul trecut, Autovit.ro, cel mai mare site de anunţuri auto din România, a avut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei şi un profit de 1,5 milioane de lei.

Pentru anul acesta, Attila Okanyi, business manager Autovit.ro, se aşteaptă la o creştere cu 40% a cifrei de afaceri. Deja, ţinta de creştere de 15% pentru primul trimestru din 2010 a fost atinsă. Oficialul Autovit.ro spune că anul acesta va creşte cu 65% şi numărul de anunţuri postate pe site.

În prezent, Autovit.ro găzduieşte 40.000 de anunţuri pe lună, iar conform declaraţiilor oficialilor site-ului, numărul acestora va ajunge la 66.000 în 2010-2011. Anul trecut, pe Autovit.ro au fost postate nu mai puţin de 500.000 de anunţuri, o treime din acestea fiind prelungite. Cele mai multe dintre acestea fac obiectul comercializării de maşini cu preţuri cuprinse între 9.000 şi 10.000 de euro.

Acestea sunt şi maşinile care se vând cel mai repede, un astfel de anunţ fiind postat pe site cel mult o lună. Pentru o persoană fizică, Autovit.ro percepe un tarif de 1,78 euro pentru un anunţ, în timp ce persoanele fizice sunt taxate cu 0,99 eurocenţi. În prezent, aproximativ 75% din anunţurile de pe Autovit.ro aparţin persoanelor fizice, restul de 25% fiind ale dealerilor auto. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite