Agenţiile de turism nu sunt de acord cu obligativitatea pasagerilor de a avea un „paşaport de vaccinare anti-Covid”. Ce soluţii propune oficialilor europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Vaccinarea sau certificatele de vaccinare nu ar trebui să fie obligatorii pentru a călători (odată ce vaccinarea este disponibilă pe scară mai largă), susţin agenţiile de turism afiliate ANAT.

Potrivit acestora, călătorii vaccinaţi sau cei cu imunitate dovedită ar trebui însă să fie scutiţi de interdicţiile de intrare, testare şi restricţii de carantină în conformitate cu cele mai recente cunoştinţe ştiinţifice asupra capacităţii reduse a celor vaccinaţi de a răspândi în continuare virusul.

Peste 60 de organizaţii de turism din Uniunea Europeană au elaborat un set de recomandări concrete pentru redeschiderea călătoriilor şi turismului în Europa şi solicită crearea unui grup de lucru operativ coordonat de Comisia Europeană pentru restabilirea libertăţii de circulaţie.

Alianţa ”The European Tourism Manifesto” (Manifestul Turismului European), un grup format din peste 60 de organizaţii publice şi private de turism, care reprezintă vocea sectorului turistic în Europa, a elaborat o serie de recomandări comune pentru statele membre UE cu privire la modul de relansare a călătoriilor şi turismului în Europa din timp, pentru vara anului 2021. În centrul recomandărilor se află elaborarea unei foi de parcurs a UE pentru restabilirea în condiţii de siguranţă a călătoriilor, odată ce ţările ies din blocajele naţionale. Această foaie de parcurs va trebui să fie dezvoltată şi implementată în strânsă cooperare cu industria de profil şi cu partenerii sociali.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) este membru al Alianţei Manifestul Turismului European prin intermediul ECTAA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor).

Un grup de lucru coordonat de către Comisia Europeană, dedicat restabilirii liberei circulaţii a persoanelor, ar conduce la dezvoltarea şi la punerea în aplicare a foii de parcurs şi ar oferi evaluări continue bazate pe risc şi pe cele mai recente date ştiinţifice. Scopul ar fi identificarea condiţiilor şi scenariilor în care restricţiile actuale privind călătoriile internaţionale ar putea fi relaxate şi, în cele din urmă, ridicate în întreaga Europă şi nu numai. Ca urmare, foaia de parcurs va trebui să fie flexibilă şi actualizată în mod regulat.

Recomandările comune prezentate de Alianţa Manifestul Turismului European au fost împărtăşite cu guvernele UE înainte de două discuţii cruciale - o videoconferinţă a liderilor europeni în perioada 25-26 februarie precum şi o reuniune extraordinară a miniştrilor turismului la 1 martie. Recomandările solicită grupului operativ să urmărească progresul şi impactul campaniilor de vaccinare în curs de desfăşurare, precum şi măsurile de atenuare, cum ar fi testarea şi carantina, pe baza nivelurilor de risc în UE şi la nivel internaţional.

„Obiectivul nostru este ca Europa să se întoarcă la locul său, de cea mai importantă destinaţie turistică din lume - şi una sigură. Pe măsură ce programele UE de vaccinare progresează şi protejează cetăţenii cei mai vulnerabili, trebuie să ne pregătim împreună pentru reluarea călătoriilor. Pur şi simplu nu există timp de pierdut - pregătirile pentru o abordare comună ar trebui să înceapă acum, pentru a restabili încrederea publicului până în vară. Recomandările noastre detaliază o cale comună de a restabili turismul şi libertatea de circulaţie în numele cetăţenilor europeni. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu liderii UE pentru a pune în aplicare acest plan cât mai curând posibil ”, afirmă autorii recomandărilor.

Un rezumat al recomandărilor adresate statelor membre UE include:

1. Crearea unui grup operativ al UE pentru restabilirea libertăţii de circulaţie a persoanelor:

► Un grup de lucru coordonat de Comisia Europeană pentru restabilirea liberei circulaţii a persoanelor, pentru a dezvolta şi implementa un plan de reluare a călătoriilor şi o foaie de parcurs de recuperare.

2. Coordonarea restricţiilor de călătorie:

► Este necesară urgent o coordonare europeană îmbunătăţită şi eficientă a restricţiilor şi a cerinţelor de călătorie pentru a facilita reluarea călătoriilor şi a turismului (care contribuie cu 9,5% din PIB-ul UE) şi pentru a oferi predictibilitate atât călătorilor, cât şi întreprinderilor de turism, precum şi angajaţilor acestora.

3. Testare: Un cadru UE armonizat pentru testarea legată de călătorii ar trebui să cuprindă următoarele:

► Statele membre să asigure testarea la preţuri accesibile, capacitatea suficientă, recunoaşterea reciprocă a testelor între statele membre şi munca continuă la nivel internaţional pentru recunoaşterea reciprocă a testelor.

► Validarea utilizării antigenului şi a altor teste rapide în scopuri de călătorie şi turism este urgent necesară, alături de evaluarea regulată a testelor acceptate pe măsură ce eficacitatea testului se îmbunătăţeşte (teste tip LAMP, de exemplu). Specificitatea şi sensibilitatea testelor rapide de antigen este acum peste 90%. De asemenea, este important să subliniem că obiectivul este mai degrabă de a depista cazurile pozitive decât de a diagnostica, reducând astfel riscul ca populaţia care călătoreşte să răspândească virusul în continuare.

4. Certificate E-Health: coordonarea UE a iniţiativelor naţionale este urgent necesară pentru a evita apariţia a 27 de certificate de sănătate diferite care să acopere testarea, vaccinarea şi / sau imunitatea:

► DG SANTE (Direcţia Generală pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară a Comisiei Europene) trebuie să preia conducerea şi să colaboreze cu DG MOVE (Direcţia Generală pentru Mobilitate şi Transport) şi DG GROW (Direcţia Generală pentru Piaţă Internă, antreprenoriat şi IMM-uri) la crearea unui sistem european interoperabil care să permită o verificare rapidă şi digitală a vaccinării călătorilor şi / sau a statutului testelor.

► Vaccinarea sau certificatele de vaccinare nu ar trebui să fie obligatorii pentru a călători (odată ce vaccinarea este disponibilă pe scară mai largă), dar călătorii vaccinaţi sau cei cu imunitate dovedită ar trebui să fie scutiţi de interdicţiile de intrare, testare şi restricţii de carantină în conformitate cu cele mai recente cunoştinţe ştiinţifice asupra capacităţii reduse a celor vaccinaţi de a răspândi în continuare virusul.

5. Deschiderea coordonată a activităţilor turistice: 

Odată ce situaţia de sănătate o permite, este crucial să reîncepem activităţile turistice şi de agrement, alături de restabilirea libertăţii de circulaţie pentru cetăţenii UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite