Agricultura României în anul 2013: producţii maxime, randamente minime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recoltele de cereale, fructe şi legume obţinute de agricultori au ajuns anul trecut la niveluri-record, dar raportate la suprafeţele cultivate suntem la coada clasamentelor europene.

România a înregistrat în 2013 producţii maxime şi chiar unele creşteri-record ale producţiei vegetale (la majoritatea culturilor), dar şi randamente dintre cele mai joase în comparaţie cu ţările UE, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Iată câteva exemple:

** La grâu suntem pe penultimul loc în UE ca randament, cu 3,47 tone la hectar – înaintea Greciei (2,78 tone la hectar) şi imediat după Spania (3,58 tone la hectar), recordul fiind deţinut de Franţa, cu 7,28 tone la hectar.
Faţă de 2012, producţia de grâu a României a crescut cu 31,2%, la 7,42 milioane de tone.

** La porumb suntem pe ultimul loc în UE ca randament, cu 4,4 tone la hectar, recordul fiind deţinut de Grecia, cu 11,5 tone la hectar.
Faţă de 2012, producţia de porumb a României s-a dublat, ajungând la 11,37 milioane de tone.

** La floarea-soarelui suntem a patra ţară de la coada clasamentului privind eficienţa, cu 1,99 tone la hectar. Depăşim Portugalia (0,53 tone la hectar), Spania (1,12 tone la hectar) şi Polonia (1,94 tone la hectar), recordul fiind deţinut de Austria, cu 2,43 tone la hectar.
Faţă de 2012, producţia de floarea-soarelui a României a crescut cu 52,7%, ajungând la 2,13 milioane de tone.

** La cartofi suntem pe penultimul loc în UE ca randament, cu 15,6 tone la hectar – înaintea Italiei (2,26 tone la hectar) şi imediat după Portugalia (17,75 tone la hectar), recordul fiind deţinut de Olanda, cu 41,45 tone la hectar.
Faţă de 2012, producţia de cartofi a României a crescut cu 31,8%, la 3,25 milioane de tone.

Mai multe fructe şi legume

Potrivit INS, producţia a crescut în 2013 faţă de 2012 şi la legume (+13,6% în medie), şi la fructe (+11,5%), dar şi la struguri (+27,3%), în principal datorită obţinerii unor randamente superioare, suprafeţele cultivate fiind aceleaşi sau mai mici.

În cazul legumelor, producţiile au fost mai mari la castraveţi (+12,6%), ceapă (+10,1%), tomate (+9,1%), morcovi (+9,0%), ardei (+8,7%) şi varză (+3,7%), iar la fructe s-au recoltat mai multe cireşe şi vişine (+30,4%), pepeni verzi şi galbeni (+9,0%), pere (+15,8%), caise şi zarzăre (+12,5%), prune (+11,5%) şi mere (+8,3%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite