Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ai făcut ceva cu care te poţi mândri în CV? Atunci nu o prezenta ca prostul!

13
20 May 2020 16:21:27
George Butunoiu

Achievements din CV-uri sunt o mană cerească pentru cei mai mulţi recrutori, pentru că nu există alt loc mai potrivit în CV în care candidatul să-şi arate mai pe faţă lipsa de logică, de inteligenţă, de înţelegere a mecanismelor elementare de business, decât atunci când îşi prezintă realizările.

Pentru cei mai mulţi, lista de achievements sunt, pur şi simplu, lucrurile pe care trebuie să le facă zi de zi, aşa cum îi sunt prezentate în job description, la angajare. Alţii pun de-a valma lucruri care nu pot sta alături, amestecă taskuri uzuale cu realizări, îşi trec cifre care ar trebui împărţite cel puţin la zece, sau câţi alţi colegi o mai avea în departament. Sau dimpotrivă, trec drept realizare ceea ce ar putea să fie, la fel de bine, un eşec în toată regula.

Achievements în CV nu sunt pentru oricine. Nu toţi ar trebui să se simtă obligaţi să şi le pună în CV, aşa cum se întâmplă acum. Nu orice lucru pe care l-ai făcut cu un centimetru mai lung sau mai lat decât era de aşteptat să-l faci e de scos în evidenţă. Să treci nişte mărunţişuri ca achievements în CV nu face decât să arate că ai făcut doar lucruri mici în viaţă! Măcar dacă nu le-ai trece, cel care citeşte ar putea crede că ai făcut mai mult de atât. Mai pe scurt, sfatul meu este că numai cei care au făcut ceva cu adevărat relevant în viaţa să şi le treacă.

Şi, mai ales, să le prezinte în aşa fel încât să lase să se înţeleagă că îl consideră om inteligent pe acela care le citeşte. Chiar dacă nu eşti deloc convins de asta. Dacă vrei să fie luate în serios, atunci dă detalii care să le facă credibile, pe de o parte, şi inteligibile pentru cititor, pe de altă parte. Altfel, recrutorul şi angajatorul vor crede că vrei să-i păcăleşti, înşirând lucruri fără nicio acoperire, fără o justificare cât de cât credibilă.

Am crescut cifra de afaceri a firmei de la 7.3 la 8.4 milioane de Euro. Punct, şi de la capăt cu alt achievement, de acelaşi fel. O fi bine, o fi rău? Alţii poate că ar fi crescut-o la 8.8, sau chiar la 9.1, ştiind cum a fost piaţa în ultimii ani… Oare cât de prost mă crede omul care mi-a trimis acest CV, închipuindu-şi că voi lua aşa ceva în serios, şi că, încă şi mai mult, îl voi lăuda pentru asemenea realizare? Sau dacă ştia că nu o voi lua în serios, de ce a pus-o?

Şi încă ceva: Presupunând că chiar ai ceva de spus, să îndeşi aceste achievements în CV, printre joburi şi taskuri, nu mi se pare o idee deloc bună. CV-ul e CV, de o pagină sau două, aşa cum a fost şi până să apară isteria cu achievements. Dar dacă vrei să-ţi prezinţi şi realizările, recomandarea mea este să le pui pe o listă separată, aşa cum fac cei care au portofolii, liste de publicaţii, de lucrări, de proiecte etc. Fiindcă pe aceasta o poţi face oricât de lungă şi de amănunţită, fără să deranjeze pe nimeni. Cu condiţia ca să nu-l insulţi pe angajator, după cum am spus şi mai sus, şi să-i dai toate informaţiile de care are nevoie pentru a înţelege ceea ce e de înţeles. Şi bine sistematizate şi prezentate, desigur: natura şi anvergura proiectului, durată, bugetul, rolul tău în proiect, rezultatele, etc. Dacă vrei să înţeleagă cu adevărat cu ce te-ai ocupat în viaţă şi ce rezultate au rămas după tine.

PS: Toate detaliile pot fi găsite în serialul meu video de pe YouTube, “Mecanismele Recrutării”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Un Domn Oarecare
20.05.2020, 23:56:40

Butunoiu, desi imi asum riscul ca acest "comment" sa-ti aduca ceva notorietate, ne-ai demonstrat ca esti un incompetent, cu nimic mai presus decat pipitzele (iti repet) ce intreaba "unde te vezi peste 5 ani". Macar ele au o scuza, sunt angajate pentru bust, cel putin. Limba romana este chiar asa de complicata pentru dumneata, Butunoiu? Achievements ?! Recrutori ?! Job description ?! Taskuri uzuale ?! Bai Butunoiu, te exprimi precum ti-e numele, ca un butunoi, asemenea unei tinere adolescente virgine si neprihanite ce se fandoseste in englezisme. Da-ne te rugam "rezume-ul" tau, sa vedem unde lucrezi, la ce companie de stat sau privata. Sau nu, pastreaza-l pentru tine, nu te fa de ras. Nimeni de pe piata libera nu te-ar angaja. Acum dupa ce ai citit da ordin pe unitate sa se stearga postarea!

+7 (13 voturi)
Codruta=Tepes
21.05.2020, 07:22:28

@Un Domn Oarecare A crescut si a mentinut cifra de afaceri a firmei George Butunoiu S.R.L. la cateva sute de mii de lei pe an. Punct, si de la capat. O fi bine, o fi rau? Nu stiu, poate ca tu primesti mai mult de cateva zeci de mii de lei pe luna pentru a oferi niste sfaturi, dar e munca lui si nu vad niciun motiv sa nu i-o respecti, chiar daca ii critici englezismele. Apropo, "recrutori" este corect in limba romana, cel putin asa cred.

-2 (8 voturi)
Bogdan Liviu
21.05.2020, 17:01:15

fatuca (codrutuca...) : cand "impusti" contracte cu statul: da, ai CA ... compania mea (detinuta de mine) are CA mai mare ! la compania unde sunt angajat (gigant la nivel global) manageruiesc peste 40 mil. USD : asa ca lasa-ma cu nulitatea asta !! macar il cunosti ? ai vb vrodata cu EL (...) personal ? NU: atunci, comenteaza si tu la ce te pricepi ..

-1 (5 voturi)
Una pe zi
21.05.2020, 00:26:29

Pai nu trebuie sa fim din start impotriva achievements in CV daca dau o imagine corecta a ceea ce a facut la serviciu. Daca nu are incredere recrutorul in corectitudinea candidatului cauta alt recrutor doar e competitie sau nu este? Este in dezavantajul celui care chiar a facut ceva daca CV ul ar fi 3 fraze pe companie. Asta daca nu conteaza mai mult cat de lunga este fustita sau genele. :)

+2 (2 voturi)
Tomescu Tom
21.05.2020, 18:02:44

Bine punctat ! Bun articolul !

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările