ANAF a scos la vânzare un teren pe care se află o biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
anaf constanta girofar FOTO captura

ANAF a scos la vânzare un teren de circa 3.600 de metri pătraţi din Constanţa, teren ocupat parţial de o biserică şi anexele acesteia. Preţul de la care porneşte licitaţia a fost stabilit la 156.000 de lei.

Terenul este parţial ocupat de o biserică şi anexele acesteia, construite în urmă cu aproximativ 20 de ani de către o persoană fizică care ar fi intenţionat să le doneze Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit presei din Constanţa, citată de profit.ro

Terenul este extravilan, are o suprafaţaăde 3.636 mp şi este situat în zona exterioară a municipiului Constanţa, la ieşirea către localitatea Valu lui Traian, lângă nodul rutier al autostrăzii A4. Terenul e parţial ocupat de o construcţie bisericească şi anexe. Preţul de pornire al licitaţiei este de 156.074 lei (fără TVA), scrie cugetliber.ro

Arhiepiscopia a trimis chiar şi călugări care să locuiască în mănăstire, dar după ce proprietarul ar fi solicitat ca viitoarele venituri ale mănăstirii să-i revină, Arhiepiscopia a refuzat, transferul de proprietate nu a mai avut loc, iar călugării au fost retraşi.

Un reprezentant al Arhiepiscopei Tomisului a declarat pentru publicaţia locală Focus Press, în februarie anul trecut, că biserica şi anexele au fost construite de o persoană care a intenţionat să le doneze arhiepiscopiei, dar că donaţia nu a mai avut loc după ce persoana respectivă a pus condiţii considerate inacceptabile.

„Clădirea nu funcţionează în cadrul Arhiepiscopiei. Construcţia a fost ridicată de o doamnă, avocată din ce ştiu, care a propus să doneze Arhiepiscopiei viitoarea mănăstire. Ulterior, s-a răzgândit în privinţa donaţiei, dorea să încaseze câştigurile mănăstirii, donaţiile de la oameni, ceea ce nu se poate. Arhiepiscopia, care trimisese acolo şi vieţuitori, le-a transmis acestora să părăsească aşezământul", a explicat un reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite