ANALIZĂ. România are nevoie de 1 milion de muncitori şi de 10.000 de roboţi industriali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia românească se confruntă deja, de câţiva ani, cu o criză acută de forţă de muncă, necesarul de muncitori fiind evaluat la aproape 1 milion de oameni.

La fel ca în Occident, dincolo de racolarea şi pregătirea angajaţilor, companiile caută soluţii care să reducă impactul forţei de muncă, iar robotizarea, automatizarea şi digitalizarea serviciilor se află în prim-plan, arată o analiză realizată de compania Frames.

Potrivit acesteia, economia românească necesită investiţii semnificative pentru a se adapta noii revoluţii industriale. Dincolo de perfecţionarea angajaţilor, este nevoie de dezvoltarea unor linii şi servicii automatizate, în care roboţii vor juca un rol semnificativ.

Un studiu recent, realizat la comanda Universal Robots, arată că antreprenorii şi managerii din România au început să conştientizeze impactul noilor tehnologii în economie, căutând soluţii de automatizare şi robotizare pentru a creşte producţia şi a scădea costurile. 34,7% dintre participanţii la sondaj au declarat că intenţionează să achiziţioneze, în următoarele 12 luni, noi soluţii de automatizare / robotizare pentru compania în care lucrează.

Potrivit datelor Federaţiei Internaţionale pentru Robotică, România are, în prezent, 11 roboţi la 10.000 de lucrători industriali, şi ar mai avea nevoie de cel puţin 10.000 de roboţi industriali.

Spre comparaţie, în Polonia sunt 28 roboţi/10.000 angajaţi, în Ungaria sunt 57 de roboţi, iar Cehia are 100 de roboţi la 10.000 de muncitori. În SUA, industria americană a incorporat, în ultimii 10 ani, peste 130.000 de roboţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite