Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Anca Paliu Dragu, ministrul desemnat pentru Finanţe: Un acord cu FMI nu mai este specific economiei româneşti, nu mai este nevoie

3
16 Nov 2015 17:56:03
Autor: Daniel Ionascu
Anca Paliu Dragu a lucrat anterior la BNR, FMI şi Comisia Europeană     FOTO Profit.ro
Anca Paliu Dragu a lucrat anterior la BNR, FMI şi Comisia Europeană     FOTO Profit.ro

Un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar fi specific unei alte economii, nu celei româneşti, care nu se mai află într-o situaţie dificilă, fiind nevoie doar de un plan serios de reforme şi punerea creşterii economice pe baze sustenabile, apreciază ministrul desemnat pentru Finanţe, Anca Paliu Dragu.

„FMI acordă asistenţă tehnică şi sprijin financiar în special pentru ţările cu situaţie economică dificilă, ceea ce nu mai este cazul României. FMI nu are un instrument care să ne intereseze în acest moment, să fie conform nevoilor noastre“, le-a spus luni Paliu Dragu deputaţilor şi senatorilor din comisiile reunite de Buget-Finanţe în cadrul audierilor pentru portofoliul Finanţelor.
 
Ea a adăugat că România are nevoie de un plan serios de reforme, de respectarea obiectivelor şi de punerea creşterii economice pe baze sustenabile.
„Cred că un acord cu FMI ar fi specific unei alte economii, nu economiei româneşti“, a întărit ea.
 
Întrebată de deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, dacă România are capacitatea de a respecta planul de reforme structurale în lipsa unui acord cu FMI, ministrul desemnat a răspuns afirmativ.
 
„România a demonstrat că poate implementa reforme structurale. Există, bineînţeles, şi momente când se manifestă o oboseală - aşa spunem noi la Comisia Europeană - în implementarea reformelor şi am observat că s-a întâmplat în mai multe state. Dar România a demonstrat că poate şi sunt convinsă că va putea în continuare“, a precizat Paliu Dragu.
 
În ceea ce priveşte dimensiunea optimă a deficitului bugetar, ea consideră că România trebuie să se împrumute astfel încât costul să fie acoperit de beneficiile investiţiei, dar totodată trebuie ţinut cont de responsabilitatea pe care autorităţile o au şi faţă de generaţiile viitoare.
 
„Trebuie să ţinem cont de responsabilitatea pe care o avem şi de transferul de responsabilitate către generaţiile viitoare. Este normal ca ei să nu mai poată face niciun fel de împrumut, să plătească doar datoriile noastre? Suntem responsabili pentru un comportament fiscal care să permită o creştere şi o dezvoltare curentă a ţării, dar să ofere perspective şi generaţiilor viitoare“, a conchis ministrul desemnat al Finanţelor.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

M Costi
16.11.2015, 20:07:47

Interesant cum isi schimba parerile oamenii , in functie de interesul de moment ! Dna "...aşa spunem noi la Comisia Europeană..." daca ar fi fost intrebata acum cateva zile , ne-ar fi tinut o ...prelegere in favoarea unui acord intre Romania si FMI ( plus UE ). Azi, are alta parere...

+2 (2 voturi)
Radianu Mihai
16.11.2015, 20:09:56

Numai si pentru declaratia asta te iubesc fatuca! Romania nu mai trebuie sa se inconvoaie in fata acestei nenorociri numite fmi=forul mincinosilor incapabili!

+1 (1 vot)
Neacsu Marin
17.11.2015, 14:11:32

Deci ,Guvernul Ponta,a avut dreptate si a fost corect cu romanii.Poate aude si Iohannis,acum dupa ce a ingropat din rautatea lui,si nu din interesul tarii,guvernul Romaniei.Acum are guvernul lui,vom vedea ce ispravi va face!

+1 (1 vot)
Modifică Setările