ANCOM a adoptat Planul de acţiuni pentru anul 2018 şi demarează controale la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii în telecomunicaţii sunt remuneraţi regeşte în Danemarca

ANCOM a dezbătut şi adoptat împreună cu industria, în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ din data de 7 februarie 2018, planul de acţiuni al instituţiei pentru anul 2018 şi anunţă că are în plan demararea unor acţiuni de control la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Implementarea legii infrastructurii, adoptarea unei strategii naţionale pentru atingerea obiectivelor Agendei Digitale pentru Europa privind accesul la serviciile de comunicaţii de bandă largă până în 2020 şi introducerea coordonată a serviciilor 5G în Uniune, revizuirea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile sunt doar câteva dintre acţiunile Autorităţii pe care le-am agreat împreună cu industria. Toate aceste proiecte vor avea ca rezultat creşterea acoperirii serviciilor de comunicaţii electronice şi introducerea noilor tehnologii – toate în beneficiul utilizatorilor finali”, a declarat Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM.

Aplicarea prevederilor legii infrastructurii

Potrivit ANCOM, printre cele mai importante proiecte ale anului 2018 se numără acţiunile vizând aplicarea efectivă a prevederilor legii infrastructurii, cu scopul de a reduce costurile instalării reţelelor de comunicaţii electronice în România.

O prioritate pentru Autoritate în acest sens, prin efectele directe şi imediate asupra industriei şi utilizatorilor, este elaborarea deciziei prin care vor fi stabilite tarifele pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică.

Pe parcursul anului vor fi luate măsurile necesare pentru realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură fizică asociate acestora şi vor demara colaborările cu alte instituţii pentru elaborarea normativelor tehnice privind proiectarea şi realizarea infrastructurilor fizice şi a reţelelor de comunicaţii electronice, informează Autoritatea.

Administrarea şi gestionarea spectrului de frecvenţe

În 2018, ANCOM va elabora şi adopta poziţia naţională privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz şi 26 GHz pentru sisteme de comunicaţii mobile de bandă largă, inclusiv pentru implementarea sistemelor de generaţie viitoare (5G). Această acţiune are ca obiectiv realizarea obiectivelor Agendei Digitale pentru Europa privind accesul la serviciile de comunicaţii de bandă largă până în 2020, precum şi a obiectivelor "Planului de acţiuni: 5G pentru Europa" privind introducerea coordonată a serviciilor 5G în Uniune.

Totodată, Autoritatea va elabora şi adopta planul de măsuri şi calendarul naţional privind alocarea spectrului radio în banda de frecvenţe 470-790 MHz şi va organiza o consultare publică în vederea organizării licitaţiilor pentru alocarea spectrului din banda VHF (174-230 MHz) şi UHF (470-694 MHz) pentru servicii digitale de radiodifuziune terestră (radio digital şi televiziune digitală terestră).

Şi în acest an va fi continuată campania de monitorizare pentru evaluarea situaţiilor de roaming involuntar în zonele de graniţă.

Reglementări privind serviciile de comunicaţii electronice

Până la finalul acestui an, ANCOM va revizui modelul de calculaţie a costurilor pentru tarifele serviciilor de terminare la punctele fixe a apelurilor. O propunere de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile a fost deja propusă spre consultare publică, ca măsură tranzitorie până la finalizarea unui nou model de calculaţie a costurilor, în acord cu principiile Recomandării Comisiei Europene privind tarifele de terminare.

Pentru a creşte competitivitatea accesului la reţelele de comunicaţii, în 2018 ANCOM va revizui pieţele relevante corespunzătoare serviciilor de linii închiriate-segmente terminale şi de tranzit comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie, va elabora decizia privind cerinţele tehnice pentru interconectarea IP în cazul serviciilor de voce, şi va dezvolta platforma de măsurare a calităţii serviciului de acces la internet Netograf.ro.

Supravegherea şi controlul respectării obligaţiilor impuse furnizorilor

În afară de campaniile pentru determinarea gradului de acoperire cu semnal şi supravegherea utilizării eficiente a spectrului de frecvenţe desfăşurate anual, ANCOM are în planul său de acţiuni derularea unei campanii de control pentru verificarea modului în care furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului includ în contractele încheiate cu consumatorii anumite informaţii.

Reglementări privind serviciile poştale

În acest an Autoritatea va evalua necesitatea desemnării unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal, în contextul în care la finalul anului va expira perioada în care Compania Naţională Poşta Română S.A. a avut această calitate. Un alt proiect dedicat acestei pieţe se referă la verificarea cererii de compensare a costului net aferent anului 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite