Angela Filote, reprezenta Comisiei Europene: România are nevoie de legea falimentului personal, FMI e de acord. Dar avem nevoie de o „lege bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România are nevoie de legea falimentului personal din cauza problemelor întâmpinate de cei cu credite în valută, dar Angela Filote, reprezentanta CE în România, crede că trebuie să ne asigurăm că există structura care să pună în practică această lege       FOTO Eduard Enea
România are nevoie de legea falimentului personal din cauza problemelor întâmpinate de cei cu credite în valută, dar Angela Filote, reprezentanta CE în România, crede că trebuie să ne asigurăm că există structura care să pună în practică această lege       FOTO Eduard Enea

România are nevoie de o lege a falimentului personal, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de acord cu acest lucru, dar trebuie ca aceasta să fie una „foarte bună“, în contextul în care în România adesea legile „nu sunt de cea mai bună calitate şi provoacă efecte juridice neplăcute şi victime colaterale“, a declarat Angela Filote, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„Noi lucrăm îndeaproape cu Fondul Monetar şi Fondul Monetar este de acord că e nevoie de o lege (a falimentului personal - n.r.), dar tocmai pentru că este o lege foarte importantă ne dorim să fie şi o lege foarte bună, pentru că ce am observat în România este că adesea legile se dau repede, sub imperiul unor realităţi sau unor crize şi atunci ele nu sunt de cea mai bună calitate şi provoacă efecte juridice neplăcute şi victime colaterale“, a spus Filote.

Angela Filote a precizat că în momentul de faţă există patru propuneri legislative pe tema falimentului personal, iar Comisia Europeană a studiat toate aceste proiecte, cel mai recent fiind un proiect inspirat din experienţa mai multor state europene în acest domeniu.

„Sperăm să rămână în Parlament numai una (propunere legislativă - n.r.) ca să ne fie tuturor mai uşor să ne uităm pe o singură versiune de lege şi să ne putem pronunţa pe acea versiune de lege. (…) Principala noastră îngrijorare nu este legată atât de litera legii, cât de felul în care ea urmează să se aplice şi vrem să ne asigurăm că în România atât sistemul bancar, cât şi sistemul de consultanţă sunt pregătite pentru a aplica o astfel de lege“, a mai spus Angela Filote.

Aceasta a adăugat că ideea unei astfel de legi este „să treacă clientul peste impas“ şi că „înainte de a da o lege trebuie să ne asigurăm că există structura care să poată să pună în aplicare această lege, ca ea chiar să poată să aducă soluţii“.

Întrebată dacă România este pregătită pentru a pune în aplicare un astfel de act normativ, şefa Comisiei Europene în România a explicat că „sistemul este pe punctul de a se construi ca răspuns la ultimele crize“, inclusiv cea legată de francul elveţian.

Angela Filote a mai afirmat că, în ceea ce priveşte un termen limită pentru adoptarea în România a Legii falimentului personal, Comisia Europeană nu poate da termene limită decât în cazul legislaţiei europene, adăugând că „aici termenul limită mai degrabă şi-l dă Parlamentul român sau Guvernul, pentru că e o situaţie de care e clar că trebuie să se ocupe“.

„Din punctul nostru de vedere ce e important este ca această lege să fie una de calitate şi ea să producă acele efecte juridice de care au nevoie cei care în momentul de faţă sunt într-un vid legislativ“, a mai spus şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite