Producţia internă de gaze naturale în luna mai 2018 care a intrat în consum a fost de 6.032.372 MWh şi a reprezentat 99,88% din totalul surselor consumate. Importul care a intrat în consum a reprezentat diferenţa, respectiv 3.353 MWh (0,06% din total surse consumate), potrivit Agerpres.
Consumul intern al clienţilor finali a fost de 5.813.643 MWh, în scădere cu 3,97% faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Pe piaţa reglementată, consumul a fost mai mic cu 22,5%, ajungând la 1.353.760 MWh, iar pe piaţa concurenţială s-a înregistrat o creştere de 1,38%, până la 4.700.111 MWh.
Pe pieţele centralizate administrate de Bursa Română de Mărfuri (Platforma Disponibil şi Platforma STEG) a fost tranzacţionată o cantitate de 5.202.860 MWh, ceea ce înseamnă 89,5% din consumul clienţilor finali. Faţă de luna mai 2017, cantitatea de gaze tranzacţionată pe bursă a crescut cu 26,8%, de la 4.111.868 MWh.
Pe platformele centralizate administrate de OPCOM nu a fost efectuată nicio tranzacţie.
Pe Platforma Disponibilă a BRM, preţul mediu în luna mai a fost de 75,07 lei pe MWh, în uşoară creştere, de la 74,5 lei pe MWh în aprilie. Pe platforma STEG, preţul a avut o medie de 74,83 lei pe MWh, similar cu cel din luna anterioară.
În ceea ce priveşte preţul gazelor de import, acesta a fost de 94,23 de lei pe MWh, în scădere de la 98,30 lei pe MWh în aprilie 2018.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate