ANRE: Comisia Europeană nu este de acord cu plafonarea preţului la gaze pentru toţi consumatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană nu este de acord cu plafonarea preţului la gazele naturale pentru toţi consumatorii casnici, a declarat marţi Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Guvernul a decis la finalul anului trecut plafonarea preţului la gaze. Ulterior, în martie, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României din această cauză, arătând că Ordonanţa 114 încalcă legislaţia europeană.

„Deja există un punct de vedere şi la nivelul Comisiei Europene, am trecut prin două discuţii, ultima chiar săptămâna trecută şi este evident că în ceea ce priveşte anumite prevederi ale acestei Ordonanţe 114 există câteva incompatibilităţi cu Directiva de gaze naturale, poate şi cu Tratatul UE”, a declarat Zoltan Nagy-Bege.

El a precizat însă că „este foarte clar că există bază legală pentru măsuri temporare la nivelul statelor membre care sunt menite să protejeze anumite tipuri de consumatori”. „Faptul că la noi este pentru toţi consumatorii casnici, s-ar putea să nu fie în regulă”, a precizat oficialul ANRE.  El a spus că scopul este să avem preţuri corecte, mici.

Potrivit lui, în paralel, autorităţile trebuie să identifice măsurile prin care să fie protejaţi consumatorii vulnerabili.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite