APIA a dat startul plăţilor în avans pentru Campania 2021. Aproape 40 de mii de fermieri vor primi banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că a autorizat la plată, în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru anul 2021, un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060,92 euro.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi 18 octombrie 2021, începând cu ora 00:01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru anul 2021 un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060,92 euro", anunţă APIA.

Agenţia îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 - 30 noiembrie 2021, să finanţeze  fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Cuantumul per hectar al plăţilor directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr. 1053/02.10.2021, menţionează reprezentanţii APIA.

Astfel, schema de plată unică pe suprafaţă prevede 95,4751 euro/ha; plata redistributivă: primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha; al doilea interval peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha; plata pentru înverzire – 57,8931; plata pentru tinerii fermieri – 40,4514; sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 17,2430 euro/cap animal.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Sursa citată menţionează că plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite