Aplicaţia de transport Bolt, prezentă în 11 oraşe din ţară. Ce localitate a fost adăugată pe listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Bolt
Foto: Facebook Bolt

Compania estoniană Bolt a anunţat, joi, că lansează serviciile de transport la cerere în Oradea, la numai o lună după ce a inaugurarat serviciul în cel de-al zecelea oraş din România.

Astfel, compania îşi consolidează poziţia de lider în domeniul serviciilor de ride-hailing, fiind prezentă de acum în 11 oraşe: Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Braşov, Ploieşti, Galaţi, Piteşti, Craiova şi Oradea, informează News.ro.

Bolt oferă servicii de transport la cerere, dar şi de închiriere de trotinete electrice sau de transport de mâncare, prin Bolt Food. În marile oraşe din ţară, compania este deja prezentă cu întreaga gamă de servicii, susţinând constant iniţiativele de dezvoltare a transportului civilizat şi ecologic.

„După cum am promis, continuăm planul nostru de a ne extinde la nivel naţional cu lansarea de noi oraşe în fiecare lună. În acest demers, începând de astăzi Oradea este următorul mare oraş din România în care poate fi comandată o cursă Bolt. 

Suntem prima companie de ride-hailing prezentă aici şi ne dorim să aducem cât de curând întreaga noastră gamă de servicii, în primul rând trotinetele electrice. Oradea este un oraş cu o evoluţie impresionantă şi ne dorim să contribuim într-un mod sustenabil la dezvoltarea lui, autorităţile locale putând conta pe sprijinul nostru în acest sens”, declară Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Preţul curselor Bolt din Oradea începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%. Atât pasagerii, cât şi şoferii au obligaţia legală de a purta permanent masca de protecţie. Bolt recomandă, de asemenea, şoferilor săi parteneri să dezinfecteze maşinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanţare socială şi de igienă conform reglementărilor în vigoare.

Bolt are peste 50 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 40 de ţări din Europa şi Africa. Serviciile sale variază de la ride-hailing, la micromobilitate cu trotinete şi biciclete electrice, până la livrarea de alimente şi pachete.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite