Aproape 20% din utilizatorii Facebook sunt expuşi ameninţărilor informatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform unui studiu BiteDefender, aproape 60% din atacurile asupra utilizatorilor reţelei de socializare Facebook sunt venite de la mesaje care conţin aplicaţii cu conţinut maliţios. De exemplu, aplicaţii care promit să ofere funcţionalităţi pe care Facebook nu le are, precum identificarea persoanelor care ţi-au vizualizat profilul sau care te-au eliminat din lista de prieteni. Există şi aplicaţii care îi amăgesc pe utilizatori cu

Aplicaţia Safego, dezvoltată de BitDefender, a scanat peste 30 milioane de obiecte Facebook, şi a detectat elemente periculoase la aproximativ 20% din utilizatorii săi. Studiul a fost realizat în momentul în care safego a depăşit 14.000 utilizatori,  pe un volum de 17 milioane de elemente Facebook (postări, link-uri, comentarii, etc). Elementele periculoase au fost detectate în fluxul de ştiri al aproximativ 20% din utilizatorii Safego. Peste 60% dintre atacuri provin din mesaje publicate de către aplicaţii cu conţinut maliţios.

Aplicaţii maliţioase
Aproape 22% sunt aplicaţii care promit să ofere funcţionalităţi pe care Facebook nu le are, precum identificarea persoanelor care ţi-au vizualizat profilul sau care te-au eliminat din lista de prieteni. Totodată, 15.4% sunt aplicaţii care îi amăgesc pe utilizatori cu promisiunea unor elemente bonus gratuite pentru jocuri ca FarmVille, MafiaWars sau FishVille. De asemenea, 11.2% reprezintă aplicaţii care susţin în mod fals că oferă elemente bonus gratuite, precum modificarea fundalului Facebook sau butonul de “dislike”. 7.1%  sunt aplicaţii care pretind că sunt versiuni de Facebook ale unor jocuri populare, precum Super Mario, The Sims sau World of Warcraft, iar 5.4% atrag utilizatorii oferind smartphone-uri gratuite. Peste 1,3% sunt mesaje care afirmă în mod fals că oferă gratuit  posibilitatea vizualizării a unor filme online

Alte tipuri de ameninţări
Peste 16% dintre viermii care au circulat pe Facebook îi ademeneau pe utilizatori cu filme şocante precum “regele pop trăieşte!” Asta în timp ce 4,6% dintre atacuri sunt legate de viruşi ca Koobface, care implică spargerea contului unui utilizator şi postarea automată a unor mesaje pe wall-ul prietenilor acestuia. Restul de 17.2% dintre ameninţări sunt mai excentrice şi nu au o arie largă de răspândire.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite