UPDATE ASF cumpără servicii de comunicare, inclusiv de purtător de cuvânt, cu 1,1 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
movila de bani

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a demarat o licitaţie pentru serviciile de purtător de cuvânt, pentru care a alocat suma de 890.000 de lei pe trei ani, ceea ce înseamnă 24.772 lei lunar.

UPDATE Instituţia susţine că în mod "eronat" au apărut la cerinţe experienţă de zece ani pentru viitorul purtător de cuvânt şi precizează că pragul este de trei ani.

"În privinţa experienţei solicitate purtătorului de cuvânt, potrivit fişei de date, publicată în SEAP, care reprezintă cerinţă minimă de selecţie, experienţa minimă este de până la 3 ani. În mod eronat, în caietul de sarcini a apărut o informaţie diferită legată de experienţa minimă, care va fi rectificată şi de aceea facem precizarea încă o dată că experienţa minimă solicitată este de până la 3 ani în scopul îndeplinirii serviciului de purtător de cuvânt al autorităţii contractante", se artaă într-un răspuns al ASF, citat de Mediafax.

Iniţial, în caietul de sarcini publicat pe site-ul e-licitatie.ro, candidaţii trebuiau să aibă o experienţă de zece ani în mass-media economică; pregătire în finanţe, asigurări, bănci, pensii private şi piaţa de capital; recunoaştere şi cunoştinţe prin prisma programelor de pregătire economică; „experienţă excepţională în mass-media economică, cu recunoaştere atât din partea instituţiilor de presă, dar şi a organizaţiilor de pres“; capacitatea de a interveni în cel mai scurt timp în dezbaterile generate de situaţii tip breaking news; notorietate şi credibilitate în rândul publicului şi, nu în ultimul rând, calităţi excepţionale de comunicare, potrivit documentelor publicate de Hotnews.

Cuantumul garanţiei de participare este de 17.800 de lei. În desemnarea câştigătorului, 55% o reprezintă preţul cerut, 23% reprezintă "identificarea, descrierea şi argumentarea riscurilor care pot afecta execuţia contractului (cu excepţia celor de forţă majoră)", iar 22% reprezintă recomandări de reducere/eliminare a riscurilor identificate fără a se afecta cerinţele caietului de sarcini.

În acest moment, postul este ocupat de către Radu Soviani.

Procedura vine în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) a impus României ca ASF să fie populată cu specialişti, iar conducerea să fie depolitizată.

„Taxa pe obrazul gros“

În vară, ASF a intrat din nou în atenţie publică, prin salariile uriaşe ale membrilor ASF. Premierul Victor Ponta a impus atunci „taxa pe obrazul gros“, care impozita cu 85% salariile compensatorii pe care şi le-au votat atunci membrii fostelor comisii care au fost comasate în ASF. 

„Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de Euro după ce ai luat 20-30.000 de Euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie“, declara Ponta în data de 3 iunie.

„Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros“, a adăugat premierul.

Ulterior, un alt scandal s-a declanşat după ce „taxa pe obrazul gros“ a ajuns la Monitorul Oficial într-o formă în care se aplica şi mediului privat. Ponta a dat atunci vina pe funcţionari.

Ce salarii compensatorii şi-au ridicat foştii comisari

ASF s-a constituit prin preluarea atribuţiilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Cele trei foste comisii de supraveghere erau conduse de 19 comisari. Potrivit declaraţiilor făcute de premierul Ponta, fostul preşe­dintele Daniel Tudor al CSA câştiga 188.000 lei pe lună (40.000 euro), Carmen Negoiţă, fostul preşedinte al CNVM - 80.000 lei pe lună (18.000 euro), iar Marian Sârbu, fostul şef al CSSPP , 14.000 euro.

Luând în calcul aceste cifre, rezultă că fostul preşedinte al CNVM Carmen Negoiţă ar putea primi salarii compensatorii de peste 100.000 euro, în timp ce foştii comisari ai CSA vor lua peste 500.000 euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite