Asigurătorii susţin decontarea directă a daunelor pe RCA: Aşteptăm în scris propunerea ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asigurătorii susţin decontarea directă a daunelor pe RCA la asigurătorul la care au fost încheiate poliţele, aşa cum a declarat recent şeful ASF, precizând că aşteaptă însă propunerea Autorităţii în scris şi că pot pune la dispoziţia acesteia experienţa lor în domeniu.

„Apreciem eforturile depuse în ritm accelerat de ASF în ceea ce priveşte imbunătătirea functionării pieţei asigurărilor din România. Mai ales în contextul actual şi în ultimul an pandemic, au fost implementate mai multe iniţiative, inclusiv unele lansate direct de către asigurători, care au oferit o dinamică bună a acestui sector. 

  

Susţinem ca principiu acele măsuri care pot conduce la creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor şi consumatorilor şi la o mai bună protecţie a celor păgubiti. Spre exemplu, efectuăm în mod constant cercetări sociologice pentru a analiză percepţia românilor privind asigurările, tocmai pentru a vedea cum putem să ne imbunătătim serviciile. 

  

Precum întotdeauna, suntem pregătiti să contribuim cu experienţa membrilor noştri la dezvoltarea şi implementarea unui sistem funcţional de decontare directă în România. În prezent, suntem în aşteptarea unei propuneri de text în acest sens, conform declaraţiilor recente ale oficialilor ASF. 

  

Este foarte important ca un astfel de sistem de decontare directă să includă şi acele pârghii juridice şi operaţionale prin care să fie asigurată o bună funcţionare, în beneficiul tuturor părtilor implicate.

În acest cadru, ne exprimăm şi pe această cale deschiderea pentru dialog constructiv la nivel tehnic, având în vedere complexitatea subiectului şi diversitatea variantelor de decontare directă posibile din punct de vedere tehnic”, a declarat preşedintele UNSAR Adrian Marin. 

Marţi seară, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat într-un interviu acordat Agerpres că această procedură, numită decontare directă, exista şi până acum, dar era opţională, însă, odată cu schimbarea legislaţiei, acest lucru va deveni obligatoriu pentru întreaga piaţă. Astfel, şoferii îşi vor putea deconta imediat dauna, iar companiile de asigurări vor rezolva mai departe problema între ele.

„Decontarea daunelor se va face clar de firma unde v-aţi asigurat. Şi firmele de asigurări se vor deconta între ele. Deci nu o să mai fie chestiunea ca dumneavoastră care aveţi o daună de la un alt şofer de autovehicul să luaţi asigurarea respectivului şi aşa mai departe. Consumatorul va fi, să zicem, mulţumit, în sensul că îşi decontează imediat dauna şi companiile de asigurări se decontează între ele”, arată Nicu Marcu, în interviul acordat Agerpres.

Preşedintele ASF a declarat că în Parlament se află de o bună perioadă de timp o lege care reglementează decontarea directă, dar încă n-a fost aprobată. Astfel, şeful ASF a discutat cu fostul ministru al Finanţelor, actualul premier, să înceapă o avizare şi o aprobare a decontării directe prin Ordonanţă de Urgenţă.

El a afrmat că acest lucru se va întâmpla „probabil într-un timp relativ scurt”. „În continuare o să luăm legătura cu cei de la Guvern ca să parcurgă circuitul cât mai repede. Cu cât mai repede se aprobă această Ordonanţă de Urgenţă, cu atât mai repede se rezolvă situaţia în piaţă”, a spus Nicu Marcu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite