Asociaţia Pro Infrastructură: Amânarea deschiderii lotului 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, o crimă la adresa şoferilor şi o bătaie de joc faţă de banul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amânarea deschiderii lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda este „atât o crimă la adresa şoferilor care se deplasează pe drumul naţional paralel şi pe care au loc accidente frecvente, cât şi o bătaie de joc faţă de banul public”, consideră Asociaţia Pro Infrastructură.

Marţi, 9 ianuarie, comisia de recepţie s-a întrunit pe lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda pentru a stabili dacă sunt întrunite rigorile legale necesare recepţiei acestui tronson de autostradă. Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a declarat faptul că există în continuare o serie de neconformităţi care ar pune în pericol siguranţa circulaţiei (probleme legate de rugozitatea şi planeitatea asfaltului).

Din punctul de vedere al Asociaţiei Pro Infrastructură, „încă o amânare a deschiderii acestui lot de autostradă din motive discutabile este atât o crimă la adresa şoferilor care se deplasează pe drumul naţional paralel şi pe care au loc accidente frecvente, cât şi o bătaie de joc faţă de banul public, existând un risc ridicat de a plăti daune financiare considerabile constructorului pentru această tergiversare”.

În acest sens, Asociaţia solicită CNAIR să publice imediat rezultatele testelor realizate „atât de CESTRIN care ar fi arătat neconformităţi, precum şi rezultatele testelor echivalente făcute de Supervizorul FIDIC (DRDP Cluj)”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite