Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Asociaţie: Centralele de apartament nu trebuie interzise, dar ar putea fi taxate pentru emisiile de CO2. Cât ar plăti consumatorii

40
10 Jun 2021 17:52:59
Autor: Melania Agiu
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Sistemele de încălzire centralizată au eşuat în România din cauza managementului defectuos asupra acestora, susţin reprezentanţii Asociaţiei Energia Inteligentă.

Potrivit sursei citate, din 330 de localităţi cu sisteme de încălzire centrală în anul 1990 (peste 3,5 milioane de locuinte), astăzi mai există astfel de sisteme, doar în 37 de localităţi (cca 1,2 milioane de locuinte), majoritatea dintre acestea fiind incapabile tehnic să mai asigure necesarul de apă caldă şi căldură. Astfel, alternativa firească şi unică, în ultimii 30 de ani la aceste sisteme au fost centralele de apartament pe gaze.
 
„Politicile publice din ultimii 20 de ani din România au fost de direcţionare a populaţiei spre utilizare a gazelor naturale, atât pentru a substitui încălzirea centralizată, cât şi pentru a substitui masa lemnoasă. Aceste politici „aproape forţează” oamenii să-şi instaleze gaze”, consideră reprezentanţii Asociaţiei.
 
„Dar dacă oamenii îşi instalează gaze ce să-şi monteze? Sobe şi boilere? Este normal ca singura alternativă pentru un imobil, care prezintă randamente ridicate şi costuri mai reduse, dintre toate echipamentele care funcţionează cu gaze, să fie centrale individuale pe gaze?”, întreabă Asociaţia Energia Inteligentă.
 
Sursa citată menţionează că. în acest caz, se pune întrebarea „Când procedăm corect?”, „Când îi îndemnăm pe oameni să-şi instaleze gaze gratis?” sau „Când le spunem că le vom interzice montarea centralelor pe gaze?”.
 

Taxe pentru emisiile de CO2

Reprezentanţii asociaţiei amintesc că, în acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi că şi centralele individuale pe gaze poluează chiar mai mult decât o centrală comună, cu tehnologie actuală, pentru mai mulţi consumatori. 
 
„Exemplificând pentru un bloc cu 6 scări şi 10 etaje, costurile cu centralele individuale sunt mai mari cu până la 25% faţă de costurile cu o centrală comună. De asemenea, pentru acelaşi exemplu, emisiile de CO2 sunt mai ridicate prin folosirea centralelor individuale decât prin folosirea unei centrale de bloc.”, transmite sursa citată.
 
Un alt element care trebuie să-l avem în vedere este faptul că la momentul de faţă nu se percep taxe de CO2 pentru centralele individuale. Acestea nu au fost prevăzute, având în vedere că preţul mic al certificatelor. 
 
„Până nu de mult certificatele de CO2 aveau un preţ de 2-3 euro/t CO2, ceea ce ar fi dus la un cost mic pentru consumator casnic şi s-a putut neglija. 
 
În momemtul de faţă, la un cost de 55 euro/t CO2, nu cred că se va mai neglija mult timp aplicarea unitară a taxării emisiilor de CO2 (consumatorii de energie termică produsă în CET-uri plătesc taxe pe CO2, iar consumatorul de energie termică produsă individual în centrale proprii nu plăteşte taxe pe CO2, deşi în unele cazuri emisiile de CO2 ale celor din urmă sunt mai mari decât în cazul producerii energiei termice în regim centralizat). 
 
Estimăm că în prezent costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica şi acestora taxa pe CO2 ar ajunge la cca. 825 lei/an.”, transmite Asociaţia Energia Inteligentă.
 
O altă discuţie, este legată de emisiile de noxe ale centralelor montate în apartamente, cu coşuri de fum individuale. Există studii care arată că aceste emisii pot să ajungă în apartamentele alăturate şi recomandă construcţia unor coşuri de fum care să disperseze emisiile şi să evite total posibilitatea acestora să ajungă în interiorul locuinţelor. 
 
„Este o problemă care trebui de asemenea tranşată de autorităţi. Costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica obligativitatea de a-şi construi şi asigura mentenanţa coşurilor ar ajunge până la 250 lei/an.”, transmite sursa citată.
 
În concluzie, Asociaţia Energia Inteligentă consideră că interzicerea montării centralelor termice nu este o opţiune (poate fi cel mult o opţiune pentru clădirile noi), în schimb apreciază că în timp Grean Dealul, Taxonomia etc. vor aduce costuri suplimentare pentru consumatorii casnici cu centrale termice, cauzate de emisiile de CO2 şi de noile standarde de construcţie şi montaj.
 
În viitor, odată cu „oficializarea” tuturor costurilor care asigură echitabilitatea la nivelul consumatorului final indiferent de forma de energie şi soluţia tehnică folosită de consumatorul casnic, utilizarea centralelor termice individuale va fi mai scumpă decât alte soluţii şi forme de energie.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

40 Comentarii

Utilizator Adevărul
10.06.2021, 17:58:33

Comentariu considerat abuziv.

ovidiu preda
10.06.2021, 18:00:36

Reintroduceti fumaritul ca in evul mediu?? Nu va mai saturati sa ne furati

-5 (41 voturi)
pathfinder
10.06.2021, 18:16:02

Citesc despre "centralele de apartament". Da' alea de la casa din taranoaia nu se pun? Adica, cat de im-be-cil poti sa fii? Stau si ma gandesc, ai mei batranii au facut o gramada de sacrificii sa-si puna o chestie din asta. Sa scape de preturile de la "stat". Acuma o sa ii taxati pentru ca au ajutat economia Romaniei? Baaaaa, vorba aia, cineva va vine de hac...

+22 (28 voturi)
Tomescu Tom
10.06.2021, 18:11:34

Mâncarea este pe zi ce trece ..din ce în ce mai scumpă .. Energia electrică , gazele , combustibilul ... totul .. Veniturile .. în scădere .. Veștile rele despre probabilitatea ca mulți dintre noi să nu mai pupăm pensie .. ori că nu mai trăim până atunci ..ori că nu vor mai fi bani .. Pandemiile probabile și improbabile .. deja sunt precum buletinul meteo .. . Mai flămânzi vom fi , mai bolnavi , mai obosiți ... iar acum ne anunță că vom sta și în frig .. Așteptând ce ... ????

-6 (38 voturi)
Till Eulenspiegel
10.06.2021, 18:16:32

Infiintez Partidul Centralistilor din Romania cu scop lucrativ redeschiderea lucrarilor la Canalul Dunare-Bucuresti numai cu penelisti si useristi.

+1 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (40)

Modifică Setările