Atenţie la tabloul de bord al afacerii România!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clocotul în care au dat în aceste zile luptele politice aprinde mai multe beculeţe roşii, de posibilă avarie, pe tabloul de bord al economiei româneşti. Dar protagoniştii acestui război – culmea, chiar cei care conduc într-un fel sau altul economia – nu dau semne că i-ar preocupa consecinţele conflictelor pe care le escaladează.

Desigur, pe tabloul nostru de bord avem o puzderie de lumini verzi, care arată că anumite sectoare din economie merg bine-mersi ori şi-au inversat trendul din descendent în ascendent.

Exporturile, spre exemplu, au avut în 2013 o creştere nu doar strict contabilă, ci şi una structurală, calitativă, cu mai multă valoare adăugată, cu mai multe ţări dinafara UE ca parteneri comerciali, cu deficit aproape zero la alimente şi cu recucerirea unor pieţe abandonate în anii '90.

În industrie şi servicii, cel mai mult au crescut afacerile sofisticate, şi aici avem o altă lumină verde care arată că începem să ne şi integrăm în piaţa comunitară, la care doar am aderat în 2007.

Despre agricultură, ce să mai vorbim, poate că n-a fost doar norocul vremii favorabile, poate au fost şi unele abordări profesioniste ale sectorului, care au adus recordurile postdecembriste consemnate anul trecut.

Încă o lumină verde: investiţiile străine au început din nou să crească, şi nu doar într-un mod speculativ. Cele mai multe au fost intrări de participare la capital sau de iniţiere a unor afaceri noi, astfel că nu vor ieşi prea curând.

În fine, Guvernul s-a mai lăudat recent cu câteva realizări sectoriale (beculeţe verzi pe tabloul de bord al economiei), cum ar fi menţinerea sub control a deficitului bugetar, absorbţia accelerată a fondurilor europene şi, bineînţeles, creşterea PIB de 3,5%.

Dar vai, tocmai acest Guvern performant dă semne că a ajuns în impas şi îşi întoarce faţa de la economie. Anunţă taxe aproape imposibil de digerat pentru mediul de afaceri, mimează dialogul cu investitorii (apoi scoate din joben tot felul de surprize legislative) şi schimbă din nou regulile în timpul jocului.

Cum se văd toate acestea pe tabloul de bord? În primul rând, verdele de la cursul de schimb, oarecum stabil în ultima perioadă, se transformă în galben spre roşu.

Analiştii băncilor anticipează deja o depreciere a leului până peste pragul de 4,55 faţă de euro, pe fondul tensiunilor politice.

O altă posibilă avarie vine din relaţia cu FMI, către care Guvernul tocmai încropeşte o scrisoare de intenţie. Dacă în această scrisoare trece şi acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe carburanţi, riscă să nu i-o semneze preşedintele României, iar fără avizul de la Cotroceni se blochează acordul.
Blocându-se acordul, Comisia Europeană ne va acorda doar 85% cofinanţare la fondurile structurale, în loc de 95%, şi aceasta ar fi – pe lângă un semnal extrem de prost pentru investitorii care mizează pe România – o primă pierdere concretă, exprimată în bani, cauzată de neatenţia politicienilor faţă de semnalele de pe bordul economiei.

Atenţie, aşadar, la tabloul de bord al afacerii România, pentru că o greşeală de pilotaj în aceste momente delicate pe plan internaţional ne va costa pe toţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite