Au început lucrările de construcţie a sensului giratoriu modern de la Otopeni. Când ar putea fi gata şi ce beneficii aduce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Cătălin Drulă
Foto: Facebook Cătălin Drulă

Sâmbătă, 14 august, au început lucrările de construcţie a unui sens giratoriu modern în Otopeni, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Sâmbătă, 14.08.2021, au început lucrările de reconfigurare a intersecţiei cu Centura Bucureşti de la km 1+277, prin amenajarea unei  turbogiraţii, în zona sensului giratoriu provizoriu existent în prezent.”, informează CNAIR.

Potrivit sursei citate, lucrările vor fi executate către DRDP Bucureşti şi vor fi finalizate în toamna acestui an.

„Menţionăm că amenajarea acestui sens giratoriu modern, de tip turbogiraţie, se va realiza cu o configuraţie care să permită asigurarea gabaritului pentru toate tipurile de vehicule.”, transmit reprezentanţii CNAIR.

Conform acestora, construcţia acestui sens giratoriu are ca principal scop fluidizarea circulaţiei pe şoseaua de centură a Bucureştiului, în punctul de intersecţie cu Strada Gării Otopeni.

Un alt beneficiu al proiectului constă în sporirea siguranţei rutiere pe timp de noapte prin instalarea a 16 stâlpi de iluminat.

Investiţia se ridică la 1,8 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul de întreţinere a drumurilor.

„Precizăm că în prima etapă de realizare a acestui obiectiv nu se vor institui restricţii de circulaţie.”, transmite CNAIR.

„Vorbim despre construirea unui sens giratoriu modern, de tip turbogiraţie, la care se adaugă construirea unei benzi dedicate, destinată maşinilor care circulă dinspre DN1/Mogoşoaia în direcţia Tunari şi care astfel pot merge înainte, fără să fie obligaţi să mai dea prioritate în sensul giratoriu.”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook, la începutul lunii august.

Potrivit acestuia, cei care trec zilnic pe acolo ştiu ce ambuteiaje se creează acum din cauza giratoriului improvizat.

Cătălin Drulă a precizat că, un alt beneficiu al proiectului îl reprezintă siguranţa rutieră pe timp de noapte prin acest punct care va fi îmbunătăţită prin instalarea a 16 stâlpi de iluminat.

Acesta a menţionat că, în zonă, se află în plină desfăşurare alte două proiecte care vor fluidiza traficul şi vor aduce un plus de confort şoferilor: asfaltările începute deja pe centură (între pasajul Mogoşoaia şi această intersecţie) şi pasajul de la Mogoşoaia. 

„Toate aceste investiţii vor fi gata la începutul lui octombrie, astfel încât circulaţia pe acest sector al centurii capitalei să fie mai fluentă şi sigură. Aşa cum ne-a dovedit anul acesta proiectul reabilitării DN68A Margina-Holdea şi regândirea giratoriului de la Margina, asemenea soluţii simple şi elegante pot reduce chiar şi cu zeci de minute timpii de aşteptare din trafic.”, a conchis ministrul Transporturilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite