Auchan deschide case cu acces prioritar pentru cei care cumpără alimente pentru vârstnici. Ce document trebuie prezentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supermarketurile Auchan au deschis case cu acces prioritar, destinate vârstnicilor şi celor care cumpără alimente pentru persoanele trecute de 65 de ani, voluntarii sau reprezentanţii ONG-urilor fiind nevoiţi însă să prezinte un anumit document.

Începând de astăzi, 27 martie, voluntarii şi reprezentanţii ONG-urilor care achiziţionează produse pentru persoanele care nu se pot deplasa de la domiciliu vor beneficia de casă dedicată în hipermarketurile şi supermarketurile Auchan şi de case cu acces prioritar în magazinele de proximitate MyAuchan clasice.

Acestea vor fi disponibile pe toată durata programului de funcţionare a magazinelor, iar accesul se va face pe baza declaraţiei pe propria răspundere privind motivul deplasării.  

„Această măsură vine ca un pas firesc în continuarea acţiunilor de responsabilizare şi solidaritate demarate de către Auchan şi are ca scop eficientizarea timpului petrecut la cumpărături şi sprijinirea iniţiativelor voluntare active în această perioadă. De asemenea, prin această acţiune, compania recomandă persoanelor vârstnice să apeleze la aceste ONG-uri pentru livrarea cumpărăturilor, limitându-şi astfel ieşirile.

Salutăm toate iniţiativele mobilizate în această periodă şi suntem alături de ONG-uri în demersurile lor de a proteja persoanele care nu se pot deplasa. Mai mult, e rândul nostru să avem grijă de seniori, aşa că vom sprijini cu drag şi vom acorda suport pentru implementarea proiectelor ce au ca scop ocrotirea acestora”, declară Corina Dospinoiu, responsabil CSR Auchan România.    

Totodată, pentru a răspunde noilor prevederi în vigoare privind deplasarea de la domiciliu, Auchan anunţă faptul că persoanele de peste 65 de ani beneficiază de casă dedicată în hipermarketurile şi supermarketurile Auchan şi de case cu acces prioritar în magazinele de proximitate MyAuchan clasice, în intervalul orar 11.00-13.00. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite