Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Auditul şi o morală mai amplă

0
9 Jul 2020 12:46:41
Daniel Dăianu

Îmi amintesc ce zgomot a produs în lumea corporatistă prăbuşirea Enron, care a tras după sine dispariţia firmei de consultanţă şi audit Arthur Andersen (una din primele 5 în lume). S-a vorbit atunci de conflicte de interese, ochi închişi faţă de operaţiuni neclare şi necurate ale Enron, cea care transformase piaţa energiei din California într-un veritabil casino.

A fost şi cazul Parmalat în Italia, tot un mare scandal. De conflicte de interese în lumea consultantei şi inadecvată auditare s-a vorbit mult şi în criză financiară de acum mai bine de un deceniu, când şi agenţii de rating au intrat sub tir pentru note înalte date unor active dovedite „gunoi“.

Iar acum, scandalul Wirecard produce valuri nu numai fiindcă este vorba despre o companie fintech ce devenise o vedetă la bursa din Frankfurt şi exponent al dezideratelor europene în materie de inovare; fraudă, de mari proporţii, a lăsat pe mulţi descumpăniţi şi conduce din nou la întrebări care privesc:

  • activitatea de reglementare şi supraveghere;
  • conflicte de interese;
  • expansiunea sectorului bancar/financiar „umbră“;
  • riscuri pe pieţele financiare (cu intervenţii mai mari decât în criză financiară, Fed a ajuns să achiziţioneze acum şi active junk)
  • funcţia de împrumutător de ultimă instanţă pe pieţe de capital;
  • tensiunea între căutarea de randament şi nevoia de prudenţă; de pildă, dezbaterea în acest sens privind strategia de plasamente a Calpers (un mare fond de pensii din SUA), aşa cum se discută în Europa plasamente făcute la Wirecard (al cărui „model de afaceri“ era lăudat până ce a ieşit la iveală înşelătoria);
  • consecinţele diminuării ratei naturale a dobânzii (R*), care rezultă din evoluţii demografice, tendinţe privind înclinaţia spre economisire şi investiţii (în active productive), volumul de active sigure (safe assets) în economia globală;

Am sentimentul unui déjà vu fiindcă am trăit faza acută a crizei financiare fiind în legislatura europeană ca MEP (între 2008-2009) şi co-raportor (cu Ieke van den Burg) privind întărirea R&S în industria financiară. Îmi permit să reiau argumentele pe care le-am susţinut atunci, la care adaug câteva izvorâte din anii recenţi:

  • riscurile fac parte din viaţă, din economia de piaţă, dar au fost amplificate de financializare, de creşterea excesivă a industriei financiare şi ruperea de economia reală;
  • pieţele financiare au o instabilitate funciară, sunt volatile şi necesită reglementare şi supraveghere adecvată;
  • filosofia „light-touch regulation“ (auto reglementare) a fost un eşec monumental;
  • toate pieţele financiare se cuvine să fie reglementate existând interconectare şi efecte de contagiune intense;
  • există o decorelare între pieţele financiare şi economii, ilustrată şi de vremurile de pandemie – în timp ce bursele au avut evoluţii ascendente, fie şi cu corecţii, economiile trec printr-o criză majoră;
  • pieţele de capital nu sunt mai puţin prociclice decât activitatea bancară;
  • fintech trebuie să fie reglementată; argumentul că avem de-a face cu o industrie „infant“ este neconvingător;
  • marea problemă a reglementării şi supravegherii nu este numărul de entităţi care desfăşoară această activitate, ci conţinutul ei.

Ministrul de Finanţe german Olof Scholz a cerut întărirea activităţii Bafin (ca autoritate de supraveghere financiară în Germania). Dar morala cazului Wirecard este mai amplă. Întrucât este de neînţeles din ce motive ce a constatat firma de consultanţă care a redactat un raport independent în aprilie a.c nu a fost descoperit de auditorul care avea de elaborat auditul normal – chiar dacă un răspuns ar fi că nimic nu poate fi infailibil, ca erori se comit mereu. Dar şi aşa să fie, de ce nu a intrat sistemul de supraveghere ca ansamblu (inclusiv instituţii cu prerogative la nivel european) în alertă când informaţii diverse arătau, de mai bine de un an de zile, că ceva semnificativ nu este în regulă la Wirecard. Mai cu seamă că era vorba de o companie cu mare vizibilitate şi listată la bursă, ceea ce presupune transparenţă, raportări corecte (verificabile) etc.

Cazul Wirecard arată cu degetul la auditare. Cum poate fi „armonizată“ auditarea, care presupune transparentă, corectitudine, cu sfaturi privind optimizări fiscale, profit-shifting etc. -- apropos de conflicte de interese la firmele de consultanţă şi auditare. Autoritatea europeană pentru pieţele de capital (ESMA) trebuie să se implice mai mult în chestiunea auditării şi, în general, în conduita companiilor financiare. Comisia Europeană a cerut, de altfel, în iunie a.c, ca ESMA să investigheze episodul Wirecard (este o ironie că, în aprilie 2019, ESMA validase o interdicţie pentru două luni a operaţiunilor de vânzare în lipsă (short-selling) cu acţiuni Wirecard).

O întrebare persistă în mintea mea: cine îi verifică pe auditori? O analiză în Financial Times (4/5 iulie) mergea în aceeaşi direcţie ca leitmotiv. Prin extindere, cine controlează controlorii? Este suficient să examinezi dacă există conformare cu reguli de raportare şi transparenţă? Nu este oare necesar ca un audit să încerce să detecteze eventuale operaţiuni certate cu legea?  

Menţionam mai sus că pieţele înseamnă riscuri, câştiguri şi pierderi; eşecurile mari pot conduce la ieşiri de pe pieţe, tot astfel cum succesele mari conduc la dezvoltare. Riscurile îndeamnă la diversificarea unui portofoliu de investiţii/plasamente. Esenţial este ca pieţele să nu fie abuzate, să existe competiţie sănătoasă, să fie detectate practici rele şi ilegalităţi.

Pe pieţe se comit fraude, există operaţiuni la marginea legilor, a reglementărilor. Nu întâmplător există entităţi care se ocupă de conduita industriei financiare – cum este Financial Conduct Authority în UK, The Securities and Exchange Commission, The Controller of the Currency şi altele în SUA; există totodată auditare, compartimente ce se ocupă de conformare şi de etică profesională înăuntrul organizaţiilor. Şi în băncile centrale se vorbeşte tot mai mult despre conduita rea (misconduct) a unor entităţi financiare ca posibil risc sistemic.

Şi totuşi este nevoie de mai mult şi mai temeinic. Pe plan general, nu trebuie să existe parte din pieţele financiare (deci şi fintech) care să nu fie reglementată şi supravegheată, o relaxare a R&S (cum vor unii) ar fi o eroare, auditarea are nevoie ea însăşi de revedere şi un control instituţionalizat (nota bene: nu trebuie confundată o ajustare temporară a reglementărilor macroprudenţiale ca răspuns la impactul economic al pandemiei cu o relaxare a regulilor în general).

În lumea politică democratică vorbim despre checks and balances; în această logică s-ar înscrie şi un control al auditării, nu numai prin „peer pressure“ şi reacţie de limitare a stricăciunilor la episoade grave.

P.S. Acest text nu angajează instituţiile cu care autorul este afiliat

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii