Autostrada Ford: Cât s-a construit în 12 ani din Drumul Expres Craiova - Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Ford (Drumul Expres care leagă Craiova de Piteşti) a fost realizat în 2008, iar de atunci până în 2018 nu s-a mai întâmplat nimic, a spus vineri premierul Ludovic Orban, aflat în vizită de lucru pe unul dintre şantiere.

“Drumul expres Craiova-Piteşti a fost gândit odată cu investiţia făcută de Ford la Craiova. Realizarea drumului expres Craiova-Piteşti a fost cuprinsă în memorandumul semnat de Guvernul României cu compania Ford. Ca ministru al transporturilor în 2008 am realizat studiul de fezabilitate şi am aprobat toţi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţie. Din 2008 până în urmă cu aproximativ doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic”, a spus premierul.

El a anunţat care este stadiul lucrărilor pe cele două tronsoane ale drumului expres aflate în execuţie. 

Progresul pe tronsonul 1 este de 13%, iar pe tronsonul 2 este de peste 30%. Mai avem două tronsoane, tronsonul 3 şi 4, pentru ambele tronsoane Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a finalizat licitaţia şi a desemnat câştigătorul.

A fost desemnat câştigătorul care a avut cea mai bună ofertă şi cel mai bun preţ şi care şi-a şi demonstrat capabilitatea tehnică în construcţia tronsonului 2. Nu s-a putut semna contractul până astăzi pentru că o companie care a participat la licitaţie a contestat licitaţie, e vorba de China Railway, o contestaţie neîntemeiată, care nu are nicio bază şi sperăm să fie soluţionată cât mai repede de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor”, a afirmat Orban.

În 30 iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spunea că el crede că tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti vor fi finalizate înainte de termen, el afirmând că a găsit o mobilizare bună a antreprenorilor. 

În decembrie 2018, CNAIR anunţa că a elaborat şi depus Aplicaţia de Finanţare pentru proiectul "Drum Expres Craiova-Piteşti"  în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1-Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-proiecte noi de investiţii, Operaţiunea- Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T globală.

Obiectivul general al proiectului este construirea până la sfârşitul anului 2023 a 121,185 km de drum expres ( 2X2), 10 intersecţii rutiere, 75 de poduri şi pasaje, 25 de intersecţii, 15 poduri/pasaje la noduri rutiere/ drumuri de legătură, 8,85 drumuri de legătură.

Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt :

1. construirea a 121,185 km de drum expres;

2. crearea unei comunicaţii moderne între Craiova şi Piteşti, făcând astfel conexiunea cu autostrada Bucureşti-Piteşti şi în viitor cu autostrada Piteşti-Sibiu;

3. îmbunătăţirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2x2 benzi şi, de asemenea reducerea traficului în oraşe care în prezent sunt traversate de drumul naţional DN65.

4.reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparaţie cu situaţia infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova - Piteşti;

Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investiţiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.

Valoarea totală a  proiectului este de 5.511.537.531,93 lei şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuţia proprie- 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite