Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Autostrada Nordului: Bode anunţă stabilirea câştigătorilor pentru două loturi, un lot fiind deja contestat

1
4 Dec 2020 15:26:21
Autor: Elena Deacu

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că s-au stabilit câştigătorii licitaţiei de proiectare pentru două loturi din Autostrada Nordului Baia Mare - Suceava, un lot însă fiind contestat.

Ministrul a explicat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că pentru fiecare lot au fost trei oferte şi în maximum 10 zile se vor semna contractele pentru două loturi.

„Au fost trei oferte pentru fiecare tronson în parte, aceste oferte au fost analizate, s-a stabilit câştigătorul şi pentru lotul II şi lotul III şi anume Bistriţa - Vatra Dornei, Vatra Dornei - Suceva. Nu au fost contestaţii, undeva în maxim o săptămână, 10 zile vom semna contractul cu antreprenorul desemnat câştigător pentru a realiza documentaţia. Termen 18 luni pentru a o preda. Imediat ce predă documentaţia, scoatem la licitaţie execuţia. Finanţarea, aşa cum am spus, noi o propunem a fi realizată din fonduri europene”, a declarat Bode.

Potrivit acestuia, lotul I Baia Mare - Bistriţa a fost contestat, urmând ca acest contract să fie semnat anul viitor.

„Din păcate, pentru lotul I, cel care ne impactează pe noi şi ne interesează cel mai mult, este înregistrată o contestaţie. După ce se va încheia perioada de răspuns, mai întâi la CNSC, vedem dacă merge mai departe la Curtea de Apel cel care a făcut contestaţie, la începutul anului vrem să semnăm contractul de documentaţie şi pentru lotul I. De altfel, cea mai avansată porţiune din tot ce înseamnă Autostrada Nordului este drumul de legătură dintre varianta ocolitoare (a municipiului Satu Mare - n.r.) şi ieşirea spre Oar (frontiera cu Ungaria - n.r.). Acolo am semnat ordinul de începere şi am convingerea că se vor respecta termenele”, a mai spus Bode.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

apatru apatru as usual
4.12.2020, 22:55:01

incepe porkaiala ..............................fratilor de mai jos de Jibou treaba voastra contestati pana vi se face acru in opectul pensulei! Faceti satmarenilor si maramuieshenilor iesire ala West porma puteti s ava kolkaiti cat inkape ........................

Modifică Setările