Autostrada Transilvania: Cei 30 de kilometri dintre Nădăşelu şi Zimbor vor fi construiţi de firma lui Umbrărescu. Când vor fi gata VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura Video
Captura Video

Contractul pentru proiectarea şi execuţia a circa 30 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Nădăşelu şi Zimbor, câştigat de constructorul român Dorinel Umbrărescu, a fost semnat marţi în prezenţa  premierului Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

„Semnăm încă un tronson de autostradă, de pe Autostrada Transilvania. Din Autostrada Transilvania, odată cu semnarea contractului pentru Nădăşelu - Zimbor vor mai rămâne doar două tronsoane, pentru care urmează urmează să se semneze contractul, sunt proceduri care se află în derulare şi putem spune că de la Cluj până la graniţa de vest se va ajunge într-o oră şi ceva. 

Este o investiţie extrem de importantă şi este urmată de o serie de altă investiţii. Clujul este într-o dezvolzare rapidă şi are nevoie de investiţii care să ţină pasul cu dezvoltarea judeţului şi municipiului. Avem un angajament clar, ca în partenerait cu primăria şi Consiliul Judeţean Cluj să susţinem proiecte extrem de importante, precum centura metropolitană, trenul metropolitan, o legătură mai bună cu autostrada prin Mărtineşti, avem un proiect foarte important pentru Cluj, cel de modernizare a căii ferate şi electrificare pe traseul Cluj-Napoca-Oradea, pentru care urmează licitaţia pentru execuţie", a declarat Ludovic Orban la Cluj-Napoca. 

"Am reuşit în aceste 11 luni de mandat al Guvernului Orban să punem proiectul Autostrăzii Transilvania pe o traiectorie ireversibilă, dând în trafic 25 de kilometri de autostradă, Biharia - Borş, Iernut - Cheţani, semnând contracte de proiectare şi execuţie pentru 110 kilometri de autostradă, cu cei 31 pe care îi vom semna astăzi, rămânând aşa cum spunea domnul prim-ministru două tronsoane, între Poarta Sălajului- Nuşfalău cu Tunelul Meseş, respectiv Suplacu de Barcău - Chiribiş, 67 de kilometri, pentru care procedurile sunt declanşate iar în luna noiembrie avem termen pentru depunerea ofertelor", a subliniat ministrul Bode. 

În data de 4 septembrie 2020, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi executia sectorelor de autostradă Nădăşelu – Mihăieşti şi Mihăieşti - Zimbor. CNAIR a transmis atunci adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi execuţie Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Subsecţiunea 3A2: Nădăşelu - Mihăieşti (km 8+700-km 25+500) şi Subsecţiunea 3B1: Mihăieşti - Zimbor (km 0+000 - km 13+260)" .

Ofertantul desemnat caştigător este Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A., cu preţul de 1,39 miliarde de lei fără T.V.A. Durata contractului este de 36 de luni, din care: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este 60 de luni.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite